Confidenţialitate


17 ani de la cele mai sângeroase atacuri teroriste din istoria SUA


17 ani de la cele mai sângeroase atacuri teroriste din istoria SUA

Naţiunea americană marchează cei 17 care au trecut de la sângeroarele atacuri comise de terorişti sinucigaşi ai grupării al-Qaida.

În zorii zilei de 11 septembrie 2001, 4 avioane de pasageri erau deturnate. Două dintre ele loveau simbolicele turnuri gemene la World Trade Center din New York, toţi cei aflaţi la bord murind, alături de mii de persoane aflate în ambele clădiri, care aveau să se prăbuşească. Numeroase victime s-au înregistrat, de asemenea, la sol.

Un al 3-lea aparat pica peste aripa vestică a clădirii Pentagonului, sediul ministerului american al Apărării.

Cel de-al patrulea avion s-a prăbuşit pe un câmp din Pennsylvania, după ce echipajul şi pasagerii au încercat să preia controlul.

Pentru prima dată în istorie, Administraţia Federală de Aviaţie (FAA) a consemnat la sol toate zborurile care urmau să ajungă sau să tranziteze prin spaţiul aerian al Statelor Unite.

Într-un discurs către naţiune, preşedintele George W. Bush a calificat atacurile drept “acte de terorism malefice, demne de dispreţ”, dâns asigurări că America şi aliaţii săi vor lupta împreună “pentru a câştiga războiul împotriva terorismului”.

Occidentul a declanşat ulterior un război global împotriva terorismului. Afganistanul, gazda nucleului reţelei Al-Qaida, a fost eliberat de regimul taliban, iar bazele reţelei au fost distruse. Liderul Osama ben Laden, descendent dintr-o bogată familie saudită, a fost ucis la 2 mai 2011 de un comando american, în Pakistan.

Numeroase state, între care şi România, s-au alăturat coaliţiei militare.

În locul Turnurilor Gemene din New York se ridică un nou complex, care include – pe lângă 5 blocuri turn – un Memorial şi Muzeul Naţional 11 Septembrie.


Ultimele stiri
Bihor: Prefectul Emilian Pavel vrea să stabilească reguli pentru modul în care jurnaliștii redactează știrile. Presa locală cere,…

Cum a explicat Nicușor Dan motivul pentru care procuroarea generală, Cristina Chiriac, a putut vota împotriva anchetării sale:…

DIICOT: Fostul director comercial al Oil Terminal și peste 40 de persoane, cercetate sub control judiciar în dosarul…

Brașov: Cod portocaliu de vânt. Copaci căzuți peste mașini și acoperișuri desprinse | AUDIO

În decembrie, România intră din nou în ritmul muzicii clascie vieneze: Johann Strauss Ensemble și Russell McGregor prezintă…

Cercetătorii australieni au dezvoltat un test genetic care poate depista riscul crescut de glaucom, principala cauză a orbirii…

Bucureștiul, printre capitalele europene cu cei mai puțini copaci și cele mai multe mașini. Procente mici privind spațiile…

Începe Târgul de Crăciun din Craiova. Atracțiile care îi așteaptă pe vizitatori în centrul orașului | AUDIO

Vâlcea: Guvernul a alocat 20 de milioane de lei pentru căldura din Râmnicu Vâlcea. Noua centrală va funcționa…

Biletele STB s-ar putea scumpi de la trei la cinci lei. Administratorul judiciar propune și eliminarea unor gratuități…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează