Confidenţialitate


16 judeţe intră sub cod galben de ploi torenţiale şi vijelii


16 judeţe intră sub cod galben de ploi torenţiale şi vijelii

Meteorologii au emis o atenționare meteo cod galben valabilă miercuri între orele 10:00 – 23:00.

În intervalul menţionat în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, în sudul şi estul Transilvaniei, precum şi în nordul Olteniei şi al Munteniei va ploua. Vântul va avea intensificări în sudul şi în sud-estul ţării, cu viteze la rafală în general de 45 şi 55 km pe oră.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 50…60 l/mp.

Vremea se va răci mai accentuat în regiunile sudice, sub-estice şi centrale.

O altă avertizare meteo cod galben este în vigoare începând de marţi de la ora 13:00 până miercuri la ora 10:00, în judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Prahova, Buzău, Suceava, Neamţ, Botoşani, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea şi Galaţi.

Meteorologii anunţă că în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 l/mp şi izolat 50-60 l/mp.

Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, la început în zona Carpaţilor Orientali şi în Moldova, apoi local şi în Transilvania.


Ultimele stiri
glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO

Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO

Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă, după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO

Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO