Confidenţialitate

Sângeros atac armat într-o școală primară din Texas: 19 copii și 2 adulți, uciși de un adolescent

19 copii și 2 adulți au fost uciși într-un atac armat comis, marți seară, la o școală din Uvalde, statul american Texas. Guvernatorul Greg Abbott a declarat că agresorul este un băiat de 18 ani. Salvador Ramos a fost ucis de polițiștii care s-au deplasat la fața locului.

Atacul de la școala din Uvalde, Texas, ar fi cel mai grav de la masacrul din 2012 din Newtown, Connecticut, scrie The New York Times.

UPDATE 04:22. Reacția lui Barack Obama: Țara noastră este paralizată, nu de frică, ci de un lobby al armelor de foc

„În toată țara, părinții își pun copiii la culcare, le citesc povești, le cântă cântece de leagăn – și, în adâncul minții lor, sunt îngrijorați de ceea ce s-ar putea întâmpla mâine, după ce își vor lăsa copiii la școală sau îi vor duce la magazinul alimentar sau în orice alt spațiu public”, a scris Barack Obama pe Twitter.

„Michelle și cu mine plângem alături de familiile din Uvalde, care trăiesc o durere pe care nimeni nu ar trebui să o suporte. Suntem, de asemenea, înfuriați pentru ei. La aproape zece ani de la Sandy Hook – și la zece zile de la Buffalo – țara noastră este paralizată, nu de frică, ci de un lobby al armelor de foc și de un partid politic care nu a arătat nicio dorință de a acționa în vreun fel care ar putea ajuta la prevenirea acestor tragedii”, a adăugat Barack Obama.

 

UPDATE 03:48. Joe Biden: Să pierzi un copil e ca și cum cineva ți-ar smulge o bucată din suflet. E un gol în inima ta. Nu va mai fi niciodată la fel

„Am sperat atunci când am devenit președinte că nu va trebui să fac asta din nou. Sunt multe lucruri pe care nu le știm încă, dar știm însă că sunt părinți care nu-și vor mai vedea copiii vreodată, nu-i vor mai înveli seara înainte de culcare. Să pierzi un copil e ca și cum cineva ți-ar smulge o bucată din suflet. E un gol în inima ta. Nu va mai fi niciodată la fel”, a spus Joe Biden.

Citește și: Reacția lui Joe Biden la atacul armat de la școala din Texas: Să pierzi un copil e ca și cum cineva ți-ar smulge o bucată din suflet | VIDEO

UPDATE 02:45. Bilanțul deceselor crește la 21: 18 copii și 3 adulți

Bilanțul deceselor provocate de atacul armat a ajuns la 21, a spus senatorul Texasului – Roland Gutierrez la CNN. 18 copii și 3 adulți.

Roland Gutierrez a spus că bilanțul i-a fost transmis de oficialii poliției din Texas în cadrul unei ședințe private.

 

UPDATE 02:34. Kamala Harris, despre atacul de la școala din Texas: Este destul!

Vicepreședintele Kamala Harris a făcut declarații cu privire la tragedie de la un eveniment din Washington: „Inimile noastre continuă să fie frânte”.

„Este destul! Ca națiune, trebuie să avem curajul de a acționa și de a înțelege legătura dintre ceea ce reprezintă o politică publică rezonabilă și sensibilă pentru a ne asigura că așa ceva nu se va mai întâmpla niciodată”, a adăugat Kamala Harris.

Casa Albă: Joe Biden este informat despre atac și se va adresa curând americanilor

Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a fost informat despre atacul din Uvalde, Texas, iar purtătoarea de cuvânt a Casei Albe – Karine Jean-Pierre – a declarat că Biden primește în continuare informații și se va adresa curând americanilor.

Ora la care președintele SUA va susține o declarație de presă ar fi 03:15 (Ora României), srie Reuters.

Între timp, Casa Alba a coborât drapelul la jumătatea catargului pentru a onora viețile celor 14 elevi și a profesorului.

Casa Albă a postat și o fotografie cu Joe Biden care discută la telefon cu guvernatorul din Texas, Greg Abbott.

 

Reacții la atacul de la școala din Texas

Mesajul lui Nancy Pelosi

Nancy Pelosi a declarat: „De prea mult timp, unii membri ai Congresului au oferit cuvinte goale după aceste împușcături, opunându-se în același timp tuturor eforturilor de a salva vieți. Este timpul ca toți cei din Congres să țină cont de voința poporului american și să se alăture pentru a promulga legea bipartizană, de bun simț și care salvează vieți”.

Democrații din Senat nu au organizat încă un vot asupra legislației adoptate anterior de Cameră, care ar consolida verificările de fond pentru cumpărătorii de arme de foc. Aceasta nu are sprijinul republicanilor pentru a depăși pragul de 60 de voturi pentru obstrucție.

Uniunea Națională a Părinților

Uniunea Națională a Părinților a făcut apel la schimbarea politicii și la „mai mult decât gânduri și rugăciuni”, amintind de peste 100 de împușcături în școli din Texas din 1970. „Ca națiune, istoricul nostru de a pune copiii înaintea politicii, înaintea intereselor speciale este rușinos și ne lasă puține speranțe”, a declarat organizația. „Vă rugăm să ne dovediți că ne înșelăm”.

Senatoarea Susan Collins

Senatoarea Susan Collins, republicană din Maine, a descris atacul drept „o crimă incredibil de tragică și oribilă” și și-a exprimat sprijinul pentru legile care susțin restricționarea accesului la arme de foc în cazul persoanelor care pot fi violente.

Senatorul Joe Manchin

Senatorul Joe Manchin din Virginia de Vest, un democrat al cărui efort de legiferare privind verificarea antecedentelor pentru achiziționarea de arme de foc a fost blocat în 2013, a declarat: „E lipsit de înțeles de ce nu putem face lucruri de bun simț să încercăm să prevenim ca unele dintre aceste lucruri să se întâmple”.

Sursa foto: Twitter / The Hill

Citește și: Metroul din Harkov își reia activitatea după 3 luni în care a fost refugiu pentru mii de ucraineni | AUDIO