Confidenţialitate


13 tineri violonceliști s-au calificat în Etapa II a Secțiunii de Violoncel din cadrul Concursului Enescu 2020


13 tineri violonceliști s-au calificat în Etapa II a Secțiunii de Violoncel din cadrul Concursului Enescu 2020

Treisprezece tineri violonceliști din 10 țări dintre cei 54 de concurenți care au participat în prima etapă au obținut majoritatea voturilor membrilor juriului Secțiunii de Violoncel a Concursului Internațional George Enescu 2020, calificându-se astfel în a Etapa a II-a: Margarita Balanas (Letonia), Ștefan Cazacu (România), Amedeo Cicchese (Italia), Sebastian Fritsch (Germania), Jérémy Garbarg (Franța), Anouchka Hack (Germania), Sandra Lied Haga (Norvegia), Jaemin Han (Coreea de Sud), Woochan Jeong (Coreea de Sud), Christine J. Lee (Coreea de Sud), Keisuke Morita (Japonia), Ivan Skanavi (Rusia) și Grace Sohn (Canada).

Etapa I a Concursului Internațional George Enescu 2020, Secțiunea Violoncel, s-a desfășurat online în perioada 30 august – 3 septembrie. Rezultatele au fost anunțate online de către președintele juriului printr-o înregistrare video publicată pe site-ul Concursului vineri, 4 septembrie. Juriul Secțiunii de Violoncel a ediției 2020 a Concursului Enescu este format din David Geringas -Președintele Juriului, Myung-Wha Chung, Leonid Gorokhov, Alexandra Guțu, Frans Helmerson, Arto Noras, Jérôme Pernoo, Meehae Ryo, Tsuyoshi Tsutsumi și Raphael Wallfisch.

În mesajul publicat pe site-ul concursului, David Geringas, președintele juriului, a spus: „Mulțumesc tinerilor violonceliști care au avut curajul să participe la prima etapă a Concursului, precum și minunaților mei colegi de juriu. Știu că a fost destul de dificil să înregistrați acest program într-o perioadă atât de scurtă în timpul verii. Cu atât mai mult, am fost foarte surprins de cât de ridicat a fost nivelul artistic și tehnic al înregistrărilor voastre. Acest lucru a făcut jurizarea noastră foarte interesantă, dar deloc ușoară.”

Etapa a II-a (eliminatorie) a Concursului Enescu se va desfăşura în perioada 5-7 septembrie. Înregistrările vor fi disponibile online pe website-ul Concursului www.festivalenescu.ro pentru iubitorii muzicii clasice începând cu 5 septembrie, de la ora 10.00 (ora României). Rezultatele etapei a II-a vor fi anunțate de către Președintele Juriului pe site-ul Concursului pe 8 septembrie 2020, la ora 20.00 (ora României).

Concurenții selectați în etapa a II-a vor participa la semifinala Concursului care va avea loc pe 13 mai 2021 la Ateneul Român, în București. Finala secțiunii violoncel va avea loc sâmbătă, 15 mai 2021, de la ora 18.00, iar Orchestra Filarmonicii George Enescu va fi dirijată de maestrul Nicolas Altstaedt.
Este pentru prima dată în istoria Concursului Enescu când primele două etape ale secțiunilor sunt organizate online. Pentru a crea o legătură între muzicieni și spectatori, platforma asigură trei butoane cu ajutorul cărora spectatorii pot să aplaude virtual, alegându-și intensitatea și forma reacției. De asemenea, spectatorii pot să scrie mesaje tinerilor muzicieni, pentru a-i încuraja. Reacția publicului la aceste mini-recitaluri va fi transmisă concurenților și juriilor și va fi dată publicității. Iubitorii muzicii pot să și distribuie clipurile preferate pe propriile lor conturi de socializare.

Pentru fiecare dintre primele două etape ale Concursului concurenții au trimis Comitetului de organizare înregistrări ale interpretării lor conform repertoriului ales inițial, iar membrii juriului analizează de acasă. Toate înregistrările trimise de concurenți sunt publicate pe website-ul concursului.
Accesul la tot conținutul online ale Concursului din această perioadă este gratuit.

Ediția 2020 a Concursului Internațional George Enescu, programată să se desfășoare între 29 august și 20 septembrie, a fost reorganizată în două faze distincte: primele două etape ale Competiției se desfășoară organizate în online în luna septembrie, conform calendarului inițial, iar Semifinalele și Finalele fiecărei secțiuni vor fi reprogramate în luna mai 2021, la Ateneul Român din București.


Ultimele stiri
Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, în ajunul Summitului B9: „Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru…

PNL și USR își coordonează strategia în Parlament, anunță liderul Senatului. Pe lista de priorități: PNRR, programul SAFE…

Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind Programul SAFE. Motivele invocate | AUDIO

Festivalurile „Bujori în Matache” și „Bujori în Amzei”, între 15 și 17 mai în București. Vor avea loc…

Contractul pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj se semnează marți la Guvern. Precizările fostului ministru al Sănătății  |…

Knock-out devine partener strategic al Federației Române de Arte Marțiale (P)

Cum asortezi sandalele de damă cu rochii de vară? 5 recomandări (P)

Catering premium Flavours pentru evenimente de networking: cum încurajezi interacțiunea prin meniu (P)