Confidenţialitate


12 cetățeni nepalezi, prinși la Vama Petea când intenționau să treacă ilegal frontiera în Ungaria | AUDIO


12 cetățeni nepalezi, prinși la Vama Petea când intenționau să treacă ilegal frontiera în Ungaria | AUDIO

12 cetățeni din Nepal au fost opriți la Vama Petea de politiștii de frontieră din Satu Mare.

Aceștia intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria și să ajungă într-o țară din vestul Europei.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Cetățenii nepalezi au fost observați de polițiștii de frontieră pe direcția localității Bercu, la aproximativ 100 de metri de linia de frontieră. Initial au fost depistate 10 persoane care au fost conduse la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Petea, pentru efectuarea verificarilor.

La scurt timp, pe aceeași direcție, au fost văzute alte două persoane. Bărbații se deplasau spre teritoriul statului maghiar.

În urma cercetarilor s-a stabilit ca cei 12 cetățeni străini sunt Nepal și au vârste cuprinse între 23 și 38 de ani.

Toți au intrat legal în România și aveau vize de muncă pe teritoriul țării noastre.

Aceștia au declarat că intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, cu scopul de a ajunge în Portugalia, destinația lor finală.

Acum li s-au întocmit dosare penale pentru infracțiunea de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Aglomerație în Vama Borș. Timpul de așteptare a fost de aproape 2 ore


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează