Confidenţialitate

109 infectări cu noul coronavirus în România

Un bărbat din Timișoara este al 109-lea caz de infectare cu noul coronavirus în România. Confirmarea a venit sâmbătă seara.

Bilanțul crește de la o oră la alta.

Între cei confirmați sâmbătă se numără  deputatul PNL Lucian Heiuș, primarul Devei, Florin Oancea, și administratorul public Adrian David Nicolae. 

Premierul Ludovic Orban și cei 16 miniștri ai cabinetului său depun, sâmbătă seara, jurământul la Palatul Cotroceni.

Administrația Prezidențială a impus măsuri speciale de precauție luate din cauza epidemiei de coronavirus care a ajuns inclusiv în Parlament și Guvern.

Pe fondul înmulțirii cazurilor de Covid-19, apar și vești bune.3 pacienți s-au vindecat și vor fi externați din Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara.

Ultimele 2 rezultate ale testelor realizate acestor persoane sunt negative, iar conform procedurilor, acestea sunt considerate vindecate, anume femeia de 26 de ani din Hunedoara, de bărbatul de 44 ani și fiica acestuia în vârstă de 16 ani tot din Hunedoara.

La nivel național, sunt considerate vindecate 9 persoane care au fost infectate cu noul coronavirus.

Depășirea pragului de 100 de infecții marchează trecerea în faza a treia a crizei coronavirus, cu măsuri mai stricte care se referă în special la procedurile de lucru în spitale.

Autorităţile vor putea impune măsuri de distanțare socială, limitarea contactului dintre persoane, a activităților colective și punerea în aplicare a planului de pregătire pentru pandemie.

La acestea se adaugă raportarea călătoriilor (ex: istoricul călătoriilor simplificat) și implementare de puncte medicale avansate în cadrul unităților sanitare.

Autorităţile vor putea impune carantină şi la domiciliu sau în hoteluri, dacă se depășește capacitatea de tratare în spitale. Din acel moment, unitățile medicale vor funcţiona după reguli speciale.

Medicii nu vor mai avea zile libere, 10% din paturile de terapie intensivă vor fi păstrate în permanenţă pentru cei infectaţi, iar zonele dedicate bolnavilor de COVID-19 vor fi extinse.

Afecţiunile care nu sunt urgente vor trece pe planul secund faţă de cazurile de COVID-19 si vor fi luate măsuri mai restrictive privind mobilitatea persoanelor în zonele de focar şi în centrele urbane.

Dacă vor fi confirmate mai mult de 2.001 de îmbolnăviri, se va activa Scenariul 4, cel mai restrictiv luat în calcul de autorităţi.

Acest scenariu presupune închiderea granițelor și luarea unor măsuri similare cu cele din Italia: carantină strictă în anumite zone, limitarea libertăţii de mişcare în public, izolare forţată la domiciliu şi a persoanelor neinfectate, interzicerea adunărilor de persoane sub 100 de participanţi si închiderea unităţilor comerciale care nu sunt esenţiale de tipul barurilor, restaurantelor si magazinelor cu alt specific decât cel alimentar sau medical.