Confidenţialitate

România în Direct: Sevil Shhaideh! Ce ar trebui să facă Iohannis cu această propunere de premier? – VIDEO

Sevil Shhaideh este propunerea PSD pentru funcția de premier.

Fina lui Liviu Dragnea și a lui Nicușor Constantinescu, Sevil Shhaideh a fost președinte al CJ Constanța.

Sevil Shhaideh a fost timp de aproape 20 de ani director de servicii în Consiliul Judeţean Constanţa, iar din 2012, după venirea lui Liviu Dragnea la conducerea Ministerului Dezvoltării, aceasta a fost numită secretar de stat în minister.

După ce procurorii au început urmărirea penală pe numele lui Liviu Dragnea, liderul PSD a plecat din Guvern. În locul său a fost numită Sevil Shhaideh.

Sevil Shhaideh are 50 de ani, iar în 1987 a absolvit Academia de Ştiinţe Economice, Facultatea de Planificare Economică şi Cibernetică.

În 1995 şi 2001, ea a obţinut specializările: expert în administraţie publică şi manager ONG la organizaţia internaţională USAID din Statele Unite ale Americii, iar în 2003 a primit titlul de auditor în urma unui curs susţinut la TUV Institution, potrivit CV-ului său publicat pe site-ul Ministerului Dezvoltării.

În perioada 1987-1991, ea a fost angajată ca analist programator la Trustul pentru Mecanizarea Agriculturii Constanţa, iar din 1991 şi până în 1993 a fost manager Sisteme Informatice la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială a judeţului Constanţa.

Ulterior, din 1993 şi până în 2007, Sevil Shhaideh a fost director Sisteme Informatice în Consiliul Judeţean (CJ) Constanţa, iar între anii 2007 şi 2012 a condus Direcţia Generală de Proiecte din CJ Constanţa, având ca principale atribuţii coordonarea şi managementul proiectelor cu finanţare europeană.

Simultan, ea a ocupat postul de coordonator al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), în perioada în care Liviu Dragnea era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman. De asemenea, din anul 2000, ea este preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Informaticienilor din Administraţia Publică.

Dezbaterea România în Direct este  la Europa FM de la ora 13:15 și continuă online pe europafm.ro.