Confidenţialitate


Zverev, după victoria împotriva lui Djokovic la JO 2020: Rămâne cel mai mare jucător din toate timpurile


Zverev, după victoria împotriva lui Djokovic la JO 2020: Rămâne cel mai mare jucător din toate timpurile

Tenismanul german Alexander Zverev şi-a cerut scuze după ce l-a învins, vineri, pe sârbul Novak Djokovic în semifinalele probei de simplu de la Tokyo, împiedicându-l pe acesta să realizeze Golden Slam, câştigarea celor patru titluri de Mare Şlem şi a medaliei de aur la Jocurile Olimpice în acelaşi an.

“Îmi cer scuze, îmi pare foarte rău… Rămâne cel mai mare jucător din toate timpurile (…) Ştiu că a venit aici ca să-şi treacă numele în istorie, ştiu că era în căutarea Golden Slam. Nu poţi însă să câştigi mereu. E totuşi bine să poţi să îl învingi din când în când”, a afirmat neamțul, care a trecut de liderul mondial cu 1-6, 6-3, 6-1.

“Este fără îndoială una dintre cele mai mari reuşite din cariera mea”, a punctat Alexander Zverev.

“Aici nu joc doar pentru mine sau pentru apropiaţii mei, joc de asemenea pentru toţi sportivii, toţi oamenii care au rămas în Germania şi mă urmăresc. Jocurile Olimpice sunt cel mai mare eveniment sportiv din lume”, a declarat jucătorul de 24 de ani, de 15 ori triumfător în turnee ATP, dintre care două în acest an (Madrid, Acapulco).

După înfrângere, Novak Djokovic a declarat: “Acesta e sportul, pur şi simplu el a jucat mai bine. A servit foarte bine, iar serviciul meu a devenit mult mai slab. Jocul meu s-a spart în bucăţi”.

În 2021, sârbul a triumfat la Australian Open, Roland Garros şi Wimbledon, iar la US Open, ultimul Grand Slam al anului, are trei titluri.

După eşecul în faţa lui Zverev, Djokovic a fost învins şi în semifinalele probei de dublu mixt la Jocurile de la Tokyo.


Ultimele stiri
România – Polonia, în Liga Națiunilor. Gheorghe Hagi vrea să evite repetarea înfrângerii din tur | AUDIO

Bihor: Prefectul Emilian Pavel vrea să stabilească reguli pentru modul în care jurnaliștii redactează știrile. Presa locală cere,…

Cum a explicat Nicușor Dan motivul pentru care procuroarea generală, Cristina Chiriac, a putut vota împotriva anchetării sale:…

DIICOT: Fostul director comercial al Oil Terminal și peste 40 de persoane, cercetate sub control judiciar în dosarul…

Brașov: Cod portocaliu de vânt. Copaci căzuți peste mașini și acoperișuri desprinse | AUDIO

În decembrie, România intră din nou în ritmul muzicii clascie vieneze: Johann Strauss Ensemble și Russell McGregor prezintă…

Cercetătorii australieni au dezvoltat un test genetic care poate depista riscul crescut de glaucom, principala cauză a orbirii…

Bucureștiul, printre capitalele europene cu cei mai puțini copaci și cele mai multe mașini. Procente mici privind spațiile…

Începe Târgul de Crăciun din Craiova. Atracțiile care îi așteaptă pe vizitatori în centrul orașului | AUDIO

Vâlcea: Guvernul a alocat 20 de milioane de lei pentru căldura din Râmnicu Vâlcea. Noua centrală va funcționa…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează