Confidenţialitate

Zsuzsanna Jakab, OMS: ”Epidemia HIV continuă să crească într-un ritm alarmant în Regiunea Europeană”

De la un an la altul, numărul de cazuri noi de infecții cu HIV este în creștere. Cu peste 29. 000 de cazuri noi din Uniunea Europeană și din Spațiul Economic European (UE/SEE), tendința a continuat și în 2016. Peste jumătate (51%) dintre diagnosticările cu HIV raportate au loc într-un stadiu avansat al infecției.

„Epidemia HIV continuă să crească într-un ritm alarmant în Regiunea Europeană, mai ales în partea de Est a acesteia, unde locuiesc aproape 80% dintre cele 160.000 de cazuri noi diagnosticate. Acesta este cel mai mare număr de cazuri noi înregistrate vreodată într-un an. Dacă această tendință persistă nu vom reuși să atingem obiectivul de a pune capăt epidemiei de HIV până în 2030”, avertizează Zsuzsanna Jakab, directorul Biroului Regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății.

“Testarea persoanelor cu întârziere, în special a celor cu risc crescut de infecție, are ca rezultat un tratament tardiv și contribuie la răspândirea continuă a infecției cu HIV. Pentru persoanele diagnosticate într-un stadiu avansat sunt cu atât sunt mai multe șanse de a dezvolta SIDA, ceea ce duce la mai multe suferințe și la moarte.

De Ziua Mondială de Luptă Împotriva HIV/SIDA îndemn toate țările să acționeze acum pentru a stopa epidemia HIV în Europa”.

Întrebat despre acțiunea Uniunii Europene de a face teste timpurii, comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară, Dr. Vytenis Andriukaitis, a declarat: “Pentru a ne atinge obiectivul de a pune capăt HIV, trebuie să asigurăm diagnosticarea precoce a tuturor, adresându-ne grupurilor de risc și celor mai vulnerabile. Pentru a reuși, trebuie să colaborăm transfrontalier, între organizații, pentru a promova accesul facil la diagnostic și pentru a combate barierele precum stigmatizarea și discriminarea.

Inițiativele Uniunii Europene, cum ar fi Acțiunea comună privind prevenirea HIV și a co-infecției și reducerea riscurilor (HA-REACT), sunt esențiale pentru soluționarea lacunelor în prevenirea HIV și a co-infecțiilor cum sunt tuberculoza și hepatitele virale printre grupurile greu de atins. Anul viitor intenționez să prezint o imagine de ansamblu a politicilor și a celor mai bune practici în combaterea HIV – inclusiv prevenirea și testarea timpurie – și să încurajez toate statele membre și părțile interesate să le pună în practică”.

“Datele noastre arată că Europa trebuie să facă mai mult în lupta împotriva HIV, unde în fiecare an se raportează peste 29 000 de noi cazuri de infecție HIV. În medie, durează aproximativ 3 ani de la momentul infectării unei persoane până când aceasta este diagnosticată, ceea ce este mult prea mult. Acest lucru duce la rezultate mai slabe pe termen lung în domeniul sănătății pentru mulți oameni care sunt diagnosticați cu întârziere și, de asemenea, sporește riscul transmiterii ulterioare a infecției cu HIV. Două treimi, adică 68%, din noile cazuri diagnosticate cu SIDA în regiunea UE/SEE au avut loc în termen de numai trei luni de la diagnosticarea cu HIV, ceea ce indică faptul că acești oameni au suferit infecția cu mai mulți ani în urmă”, declară Dr. Andrea Ammon, Directorul Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor.

Două treimi dintre persoanele de peste 50 de ani sunt diagnosticate cu întârziere

Ultimele date privind HIV / SIDA pentru 20161, publicate de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor și Biroul Regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății, arată că proporția celor diagnosticați cu întârziere crește odată cu vârsta. În întreaga regiune, 65% (UE / SEE: 63%) dintre persoanele cu vârsta de 50 de ani și peste au fost diagnosticate cu întârziere în cursul infecției cu HIV.

Mai ales în acest grup de persoane cu vârstă înaintată, serviciile de sănătate din comunitate joacă un rol vital în furnizarea de oportunități pentru diagnosticarea timpurie a infecției cu HIV. Testarea HIV bazată pe condiții de sănătate specifice, cum ar fi alte infecții cu transmitere sexuală, hepatită virală, tuberculoză sau anumite forme de cancer, ar putea duce, de asemenea, la un diagnostic mai bun.

„Pentru a stopa epidemia de HIV/SIDA în Europa trebuie avem diferite strategii de testare timpurie, mai ales pentru populațiile vulnerabile, și aici mă refer inclusiv la servicii de diagnostic rapid, la testarea HIV de către furnizorii non-medicali, precum și la autotestarea HIV. De asemenea, trebuie să asigurăm consiliere și îngrijire promptă, iar tratamentul trebuie să fie accesibil tuturor, indiferent de stadiul infecției. Autoritățile europene trebuie să implementeze programe prin care să intervină la timp pentru ca virusului să nu se răspândească și să asigure programe HIV sustenabile”, a declarat a declarat Dr. Miljana Grbic, Șef al Biroului Organizației Mondiale a Sănătății pentru România.