Confidenţialitate


Ziua metroului bucureștean


Ziua metroului bucureștean

Astăzi se împlinesc 37 de ani de la înfiinţarea metroului bucureştean, ocazie cu care Metrorex organizează Ziua Porților deschise la metrou. 

Între 10:00-14:00, în stația de metrou Piața Unirii 1 călătorii sunt așteptați să descopere cum funcționează inima metroului. În luna noiembrie 1979, din Depoul Ciurel pleca spre stația Semănătoarea (astăzi Petrache Poenaru) primul tren de metrou. Evenimentul avea loc după cinci ani de lucrări realizate în ritm accelerat.

Încă din anii ’50 a fost realizat un memorandum tehnic de construcţie a metroului din Bucureşti. În anul 1953, la nivelul Ministerului Căilor Ferate exista chiar Direcţiunea Generală a Metroului Bucureşti. Dar doar o parte din plan s-a şi aplicat. Și au trecut aproximativ 20 de ani până să se pună în mișcarea proiectele de pe hârtie. În urma studiilor preliminare efectuate în perioada 1972-1975, au început simultan proiectarea și construcția metroului bucureștean. Primul tronson, Semănătoarea – Timpuri Noi, a fost dat în folosinţă pe 19 noiembrie 1979.

Lungimea rețelei de metrou a municipiului București se întinde pe 69,25km, distribuiți pe patru linii magistrale, cu 51 de stații. În construcție este acum M5-Râul Doamnei-Hașdeu(Opera), primul tronson având 6,5 km și planificate 10 stații.


Ultimele stiri
Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…

Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru presupusa corupere a alegătorilor prin TikTok, înaintea alegerilor prezidențiale din 2024 |…

Belgia: Ciocniri între polițiști și manifestanți la protestele împotriva austerității din Bruxelles | AUDIO

Șantierul Naval Mangalia, cumpărat de compania germană Rheinmetall cu 138 de milioane de euro. Radu Miruță: unitatea va…

Bistrița-Năsăud: Zimbru de aproape 800 de kilograme, găsit mort și decapitat într-o pădure. Poliția a deschis un dosar…

Cele două tablouri furate de la Muzeul Renoir din Cagnes-sur-Mer au fost recuperate la o lună după spargere



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează