Confidenţialitate


Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități


Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități

Pe 3 decembrie este marcată Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități. Potrivit estimărilor, la nivel mondial, un om din şapte trăiește cu o formă de dizabilitate. 100.000 de copii se află în această situaţie, fiind mult mai vulnerabili în fața actelor de violență decât cei sănătoși.

Aproximativ un miliard de persoane cu dizabilităţi din toată lumea se izbesc de numeroase bariere în calea incluziunii în multe aspecte-cheie din societate. Rezultatul este acela că persoanele cu dizabilităţi nu beneficiază, în acelaşi mod cu ceilalţi, de acces la domenii precum transporturi, educaţie sau participare socială şi politică.

ONU atrage atenţia că este foarte important să conştientizăm că dizabilitatea este parte a condiţiei umane şi că toţi ne naştem sau dobândim dizabilităţi mai mult sau mai puţin grave în timpul vieţii. Precizarea este făcută în contextul, în care imaginea în societate a persoanelor cu dizabilităţi este adesea rezultatul prejudecăţilor, al stigmatizării şi al discriminării.

În aceste condiţii, se consideră că prin acordarea de drepturi persoanelor cu probleme, se creează oportunităţi reale pentru această categorie care îşi poate astfel consolida propriile capacităţi şi îşi poate fixa singură priorităţile.

Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU în 1992, prin rezoluţia 47/3, pentru a marca încheierea Deceniului Naţiunilor Unite dedicat persoanelor cu handicap (1983-1992).


Ultimele stiri
Statele Unite ar urma să retragă doar 5.000 de soldați din Europa, deși inițial Administrația Trump voia să…

Noi incidente în apele teritoriale române. Alte două nave străine au fost lovite seara trecută de drone aeriene…

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează