Confidenţialitate


Beneficiile aderării la Uniunea Europeană pentru România: Mobilitate, bunăstare, educație și legislație aliniată la dreptul european. VIDEO


Drapel Uniunea Europeană

La 1 ianuarie 2007 România devenea stat membru al Uniunii Europene, iar azi, 9 mai 2022, sărbătorim Ziua Europei. Însă ce schimbări au avut loc în România de când am devenit membru UE? La nivel de fonduri europene, țara noastră a primit aproximativ 70 de miliarde de euro pentru transporturi, apă, echiparea anumitor companii și pentru pregătirea profesională a unora dintre români. Ascultătorii Europa FM au asociat Uniunea Europeană azi, în emisiunea „România în Direct”, moderată de Cătălin Striblea, cu „mobilitate”, „bunăstare” și „legislație aliniată la dreptul european”, dar și „educație”.

Cătălin Striblea a subliniat că „Rezultatul Uniunii Europene pentru foarte mulți dintre români este acest lucru senzațional pentru copiii lor. Dacă vă gândiți la generația mea și să vă dați seama în ce sărăcie cruntă era această țară și cum arătau viețile noastre și unde suntem azi când, pentru mulți dintre copiii români a ieși, a munci și a studia în străinătate este o normalitate. Vă dați seama de pasul pe care această țară l-a făcut”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Mobilitate – Am putut să merg în alte țări, să lucrez, să mă întorc acasă cu niște bani”

„Mie, cel puțin, mi-a adus mobilitate – pe care nu o aveam înainte. Am putut să merg în celelalte țări, să lucrez în altă țară în care am câștigat niște bani, iar apoi m-am întors acasă și mi-am făcut ce mi-am dorit”, a spus unul dintre ascultătorii Europa FM.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Bunăstare. România a beneficiat, pe lângă injecția mare de capital european, și de partea legislativă a Europei. Legile noastre sunt aliniate dreptului european”

„Bunăstare. Bunăstarea o văd în jur. Eu sunt din Iași, sunt antreprenor, nu am beneficiat de fonduri europene, însă am lucrat pentru beneficiari care au atras fonduri europene. Și cu siguranță văd bunăstarea în infrastructură. Se poate și mai mult: ne dorim un alt ritm, ne dorim un ritm alert. Dar nu putem nega faptul că România a beneficiat pe lângă injecția mare de capital european și de partea legislativă a Europei pentru că legile noastre au fost aliniate dreptului european”, a spus un alt ascultător Europa FM – antreprenor – din Iași.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Sunt reprezentantul unei cooperative agricole, Fermierul Nădlăcan, cu 24 de firme mici, care probabil azi nu ar mai fi făcut agricultură dacă nu ar fi fost posibilitatea de accesare de fonduri europene”

„Mi-a adus foarte multe. Sunt reprezentantul unei cooperative agricole, Fermierul Nădlăcan, cu 24 de firme mici, de la 12 hectare până la 300. Fermieri care probabil azi nu ar mai fi făcut agricultură dacă nu ar fi fost posibilitatea de accesare de fonduri europene pentru tehnologie, pentru evoluție, pentru a putea să facem împreună o depozitare, o stocare a acestor produse pentru a putea să le vindem mai omogene. A fost un lucru extraordinar pentru noi și ne-a ajutat să rămânem în orășelul nostru mic din Arad și să nu plecăm în altă parte să muncim și să fim nevoiți să trimitem bani acasă”, a spus un alt ascultător Europa FM din Nădlac.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Studentă plecată în Franța prin Erasmus: „Este un mare beneficiu”

Una dintre ascultătoarele Europa FM, studentă la Științe Politice, prin Erasmus, în Franța, a spus că: „Este un mare beneficiu pentru că, cu toate că acest ajutor este binevenit, traiul aici este încă destul de dificil. Tot este nevoie de un aport crescut și din partea familiei și din alte surse financiare – de exemplu și bursele din partea facultății. Este o experiență foarte frumoasă și oamenii pe care îi întâlnești nu sunt ca la noi și te face să realizezi cumva că noi, românii, nu suntem așa răi cum se mai spune”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Urmărește întreaga dezbatere „România în Direct”, moderată de Cătălin Striblea, aici:

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Ziua Europei 2022. Mesajele transmise de președintele și premierul României


Ultimele stiri
Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…

Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru presupusa corupere a alegătorilor prin TikTok, înaintea alegerilor prezidențiale din 2024 |…

Belgia: Ciocniri între polițiști și manifestanți la protestele împotriva austerității din Bruxelles | AUDIO

Șantierul Naval Mangalia, cumpărat de compania germană Rheinmetall cu 138 de milioane de euro. Radu Miruță: unitatea va…

Bistrița-Năsăud: Zimbru de aproape 800 de kilograme, găsit mort și decapitat într-o pădure. Poliția a deschis un dosar…

Cele două tablouri furate de la Muzeul Renoir din Cagnes-sur-Mer au fost recuperate la o lună după spargere



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează