Confidenţialitate



Ziua Crucii, marcată pe Vârful Caraiman. Militari și veterani urcă la Crucea Eroilor în memoria celor căzuți în Primul Război Mondial


Ziua Crucii, marcată pe Vârful Caraiman. Militari și veterani urcă la Crucea Eroilor în memoria celor căzuți în Primul Război Mondial

Sursa foto: Inquam Photos /Casian Mitu

Ziua Crucii va fi marcată vineri, 11 septembrie, pe Vârful Caraiman, printr-un moment solemn dedicat memoriei eroilor români căzuți în Primul Război Mondial. Evenimentul are loc cu câteva zile înainte de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, celebrată în fiecare an pe 14 septembrie. 

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, militari, veterani, reprezentanți ai instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională, salvatori montani și voluntari vor urca împreună către Crucea Eroilor, în semn de recunoștință pentru cei care s-au jertfit pentru țară și de respect față de istorie și generațiile viitoare.

Ascensiunea va începe la ora 08:00, de la Cabana Piatra Arsă.

Ridicată la peste 2.200 de metri altitudine, Crucea de pe Caraiman este unul dintre cele mai importante simboluri ale jertfei și memoriei naționale.

Monumentul a fost reabilitat și pus în valoare între 2016 și 2020, în contextul Centenarului Marii Uniri, prin proiectul „Crucea Caraiman”, implementat de Ministerul Apărării Naționale, prin Secretariatul General, cu sprijinul de specialitate al Direcției Domenii și Infrastructuri și finanțat din fonduri europene.

Ziua Crucii, cunoscută și sub denumirea de Înălțarea Sfintei Cruci, este sărbătorită în fiecare an pe 14 septembrie și este una dintre cele mai importante sărbători creștine.


Ultimele stiri
Atac cibernetic de amploare în Republica Moldova. Datele a peste 700.000 de moldoveni ar fi fost accesate de…

Justiţia sârbă va redeschide dosarul prăbuşirii acoperişului gării din Novi Sad | AUDIO

Șase milioane de luminițe vor împodobi, în această iarnă, principalele bulevarde ale Capitalei

Cetățeanul ucrainean și cei doi cetățeni din Belarus, suspectați că ar fi implicați în tentativa de sabotaj de…

Starea de alertă privind funcționarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, prelungită cu 30 de zile

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Umbră de rață pe miros de varză

Proteste în Italia și Turcia / În Peninsulă va fi grevă generală. Circulația trenurilor, transportul rutier și cel…

Noi detalii privind accidentul feroviar din Spania. Centrul de control nu a respectat protocoalele de siguranță, potrivit unor…

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv

Trei zile de doliu național în Spania, după tragedia feroviară în care și-au pierdut viața 68 de oameni…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează