Confidenţialitate

Ziua 4 la SFR: Filme pentru toate generațiile, spectacol de teatru unic la Iași și concerte

După patru zile de film, muzică, teatru vernisaje, ieșenii își iau astăzi la revedere de la invitații celei de-a XII-a ediții a festivalului Serile Filmului Românesc. Nu înainte însă de a merge la premiera filmului documentar “Sergiu Nicolaescu” regizat de Cristian Radu Nema, de a vedea (sau revedea) pelicula din 1975 “Porțile albastre ale orașului” cu Amza Pellea și Costel Constantin sau “Printre Colinele verzi” din 1971 cu regretatul Ion Dichiseanu.

Pe de altă parte, ziua de sâmbătă a început – ca de altfel fiecare zi de festival – cu interviurile Diminețile Filmului Românesc, invitat fiind de dată aceasta actorul ieșean Marius Manole, care ținut să amintească de prietenia cu actrița Rodica Mandache, de colaborările și experiențele sale din teatru.

            Ziua a continuat cu o întâlnire la Liceul Varlaam, în prezența actorului Vlad Ivanov, unde invitatul a vorbit despre cinematografia românească și viața “de film” și “în film”. Întâlnirea a avut ca scop principal educarea tinerei generații cu privire la creațiile teatrale și cinematografice românești.

La Cinema Ateneu, spectatorii s-au putut bucura de un cineconcert surpriză, susținut de Theodor Alexandru Rădulescu și acompaniat de proiecția documentarului „Luminile Muzicii”, realizat de Cătălin Chirilă. Evenimentele au avut loc în cadrul zilei Cinemaraton. Tot în sala Ateneului, a rulat și “Amen“, cu regia semnată de Costa-Gavras, fiind unul dintre filmele prin care Ion Caramitru și-a consolidat talentul dincolo de producțiile românești.

Proiecția filmului „Visul unei nopți de iarnă”, unul dintre filmele marcante cu Rodica Mandache, a completat seria de evenimente din secțiunea CineExcelența.

Ulterior, seara s-a încheiat la Cinema Ateneu cu „Trenul regal”, film la care au participat regizorul Johannes Holzhausen, Adrian Buga și Diana Păroiu.

În sala de la Casa de Cultură „Mihai Ursachi”, regizoarea Violeta Gorgos a vorbit despre documentarul „Drumul tatei”, alături de prof. Ion Mărgineanu, care a menționat că „cel mai mare merit al realizatorilor acestui film este că nu a fost actorizat. Totul este aici, ce ați văzut pe ecran a fost realitate curată, fără cenzură, fără învățătură. Este totul real.”

Mircea Andreescu, prezent la „După 40 de zile” a spus că „lucrurile din acest film ar trebui să dea de gândit, rostul acestui film acesta este (…): există o mare problemă cu bătrânii care rămân singuri și o problemă la fel de mare este și cu copiii care rămân singuri, pentru că se întâmplă tragedii din această cauză. Este o mare, mare problemă. Sper că se vor mai găsi echipe de filmare care să ajungă prin astfel de locuri și să facă astfel de filme”.

Anul acesta, cu ocazia împlinirii a 145 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși, festivalul SFR a proiectat filmul „Constantin Brâncuși. Coloana sau lecția despre infinit”, despre care Laurențiu Damian a menționat că  „este un omagiu pentru Constantin Brâncuși”, „ o reverență făcută domnului Caramitru, care în calitatea lui de ministru a avut ideea refacerii și restaurării coloanei infinitului.” Tot el a adaugat: „Valoarea filmului stă totuși în refacerea acestei coloane care a avut o istorie extrem de complicată și aici tot respectul meu pentru domnul Caramitru, care a rezistat unor presiuni extraordinare din acea perioadă.”

Horațiu Mălăele a urcat pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” în aplauzele unui public dornic să-l revadă la Iași, mai ales după ce anul trecut actorul nu a mai putut ajunge la ediția care i-a fost dedicată.

Cu gândul la Ion Caramitru, invitatul special al festivalului, actorul a susținut spectacolul „Caramitru-Mălăele. Câte-n lună și în stele” alături de violoncelistul Adrian Naidin.

Pe scena Teatrului Național, Horațiu Mălăele, invitatul special de anul trecut, a primit și trofeul SFR – în fața și în aplauzele publicului. La final, a avut loc o sesiune de autografe.

Premiera filmului „Tata mută munții” a fost momentul în care cinefilii prezenți la eveniment s-au întâlnit cu regizorul Daniel Sandu și au rămas la final și la o sesiune de întrebări și răspunsuri cu Daniel Sandu, Tudor Reu (producător) și Petronela Grigorescu.

Evenimentele SFR au continuat în alte două spații din Iași. La Amfiteatrul Pala a rulat „Superhombre”, regizat de Mircea Gherase și Lucian Mircu.

Atracția a fost Seara Basarabeană, organizată la Tiki Village, eveniment care a început cu un concert de excepție marca Surorile Osoianu, urmat de proiecția filmului „Afacerea est”, în prezența lui Ion Sapdaru și Constantin Pușcașu: „M-am bucurat că cineva a avut o idee foarte bună să fie dat filmul la SFR, pentru ca filmul a făcut o carieră  foarte interesantă în cinematografe”. Invitatul special de la Tiki Village a încheiat seara pe ritmuri de dans.

Sâmbătă a fost încă o zi de poveste pentru public, după cum transmite corespondenta Europa FM, Silvia Craus:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.