Confidenţialitate


Zilele Brașovului, la start


Zilele Brașovului, la start

Amânate cu o săptămână din cauza vremii, Zilele Brașovului iau startul astăzi.

Piaţa Sfatului va fi ocupată de meşteşugurile din Ţara Bârsei, pe care copiii le pot deprinde în diverse ateliere de creaţie.

Casa Mureşenilor devine, în acest weekend, una a jucăriilor.

Duminică, Zilele Braşovului vor culmina cu aşteptata Paradă a Junilor.

PROGRAMUL EVENIMENTULUI:

Vineri, 28 aprilie 2017

  • 13.00 Program de muzică uşoară susţinut de Asociația de Kid Music production
  • 14.00 Grupul folk Românaşul
  • 15.00 Program susținut de membrii Asociației Musashino Japonia. Sărbătorire a 25 de ani de prietenie între orașele Brașov și Musashino
  • 18.30 Seara șlagărului românesc: Stela Enache, Mihai Constantinescu, Corina Chiriac şi Conexiuni
  • 20.00, în Piaţa Enescu, proiecții de scurtmetraje

Sâmbătă, 29 aprilie 2017

  • Semimaratonul Brașovului
  • 16.00 Festivitate de premiere semimaraton
  • 17.00 Dans Romana – elevii Şcolii Generale nr 3 Brașov
  • 17.15 Eduard Ungureanu si colegii de la Palatul Copiilor Brașov
  • 18.00 Concert susținut de câștigătorii concursului Gaudeamus
  • 19.00 Pe scena din Piaţa Sfatului vor cânta: Trupa Coco, Matteo, Carla’s Dreams
  • 20.00 proiecția filmului “The Great Pretender”, un documentar cu Freddie Mercury, în Piaţa Enescu

Duminică, 30 aprilie 2017

  • 11.00 Parada Junilor. Se va desfăşura pe traseul devenit deja tradiţional: Piaţa Unirii, str. C-tin Brîncoveanu, Str. G. Bariţiu, str. Mureşenilor, Bd. Eroilor, Str. Republicii, Piaţa Sfatului, Str. Apollonia Hirscher, str. Poarta Schei, str. Prundului, Piaţa Unirii, Pietrele lui Solomon
  • 11.30 Program de muzică populară susținut de elevii Scolii Populare de artă
  • 18.30 Muzică populară. Moment susţinut de ansamblurile de dansuri româneşti, maghiare, germane, elene, mai apoi recitaluri ale Danielei Condurache, Nicolae Furdui Iancu şi ansamblului Crai Nou
  • 20.00, în Piaţa Enescu, va rula celebrul film din anii ‘70, “Love Story” (Poveste de dragoste)

În toate cele trei zile, instituţiile de cultură braşovene vor organiza evenimente, iar muzeele vor avea acces gratuit. Asociaţia Amural va prezenta zilnic, începând cu ora 19.30 un spectacol de video-mapping, la corpul T al Universităţii Transilvania şi la Poarta Şchei.


Ultimele stiri
Avarie ELCEN, la CET București Sud: Deficit de apă caldă și căldură în sectoarele 2, 3 și parțial…

Festivalul ”Steaua sus răsare” de la Piatra Neamț continuă tradițiile de iarnă, fiind cel mai longeviv eveniment cultural…

Cod portocaliu de viscol extins: toată țara se află sub atenționări de vreme rea. | AUDIO

Ucraina “nu primește nimic fără aprobarea mea”, avertizează Donald Trump înainte de renegocierile de pace din Florida |…

Atac cibernetic la Complexul Energetic Oltenia: toată infrastructura IT de business a companiei a fost vizată | AUDIO

Copaci căzuți și un autoturism distrus în Sinaia, din cauza condițiilor extreme de pe Valea Prahovei | AUDIO

35 de persoane, evacuate dintr-un bloc din Giurgiu, în urma unui incendiu izbucnit de la o candelă

Două persoane au ajuns la spital cu arsuri grave după o explozie puternică în Onești | AUDIO

Un ofițer, angajat al Școlii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” din Câmpina, reținut pentru 24 de ore…

ANM: Cod galben de vânt în cea mai mare parte a Moldovei, în vestul Olteniei şi pe litoral;…