Confidenţialitate


Zi decisivă pentru acordul cu FMI


Întâlnirea de astăzi cu delegația FMI este considerată cea mai importantă, iar la discuții vor participa toți miniștrii.

‘

România are în derulare un acord stand-by de 2 miliarde de euro cu FMI, care expiră în luna septembrie şi pe care autorităţile l-au tratat ca fiind preventiv, fără să acceseze fonduri până în prezent.

‘

Scopul înţelegerii este de a proteja economia românească de eventuale şocuri pe pieţele financiare şi de a ajuta la reducerea costurilor de finanţare.

‘

Ministrul Finanțelor – Darius Vâlcov – anunța recent că e posibil ca acest acord să nu mai fie prelungit.

‘

Oficialii FMI considerau că Romania are nevoie de o lege a falimentului personal, însă actul normativ nu trebuie adoptat fără un studiu de impact adecvat și fără consultarea asociațiilor implicate.

‘

În context, sunt analizate mai multe variante, printre care aplicarea Ordonanței referitoare la rescadențarea creditelor cu o serie de modificări sau o eventuală conversie a creditelor în valută.

‘

Vizita creditorilor internaționali se încheie marți, 10 februarie.

‘


Ultimele stiri
Sorin Grindeanu: „Mă acuză de blat cu americanii” | Reacții de la București, după dezvăluirile Wall Street Journal

În speranța că trupele americane ar rămâne în Polonia, autoritățile oferă 15.000 de dolari anual pentru fiecare militar…

„O adevărată furtună pe scena politică” | Presa greacă reacționează în scandalul declanșat de ambasadoarea americană la Atena,…

Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează