Confidenţialitate


Zi de BINE: Omul care donează mașini familiilor sărace | AUDIO


Zi de BINE: Omul care donează mașini familiilor sărace | AUDIO

Când eram mică și mă jucam la garaje, în spatele blocului, unul dintre ele avea mereu ușile deschise cât era ziua de lungă. Odată mi-am făcut curaj să intru și m-am împrietenit cu vecinul. Meșterea toată ziua la o Dacie și când termina se apuca să facă icoane în lemn, pirogravură. Mă lăsa să stau ore în șir să îl observ cum meșterea cu migală, când la mașini, când la icoane. Și azi îmi zboară gândul la mișcările mâinilor lui și la frumusețile cărora le dădea viață.

Lucrurile la care suntem expuși în copilărie ne formează! Și Elliot Middleton îl urmărea pe tatăl lui reparând toată ziua mașini. Acum are 38 de ani, lucrează în propriul restaurant, dar ca hobby repară și el mașini, exact ca tatăl lui. De fapt, trăiește cu răpciugile de fier la el în curte și când mai are 5 minute, mai pune mâna să repare ceva. Ce face cu ele apoi? Le dăruiește! Le donează familiilor de la țară unde nu există niciun mijloc de transport, unde dacă nu ai mașină atunci nu poți să ai nici serviciu.

Până acum a strâns 100 de răpciugi din donații și a pus pe picioare 33 dintre ele, care și-au găsit drumul spre oameni a căror normalitate depindea de un amărât mijloc de transport!

Asta e la ei. Dar oare nu se poate și la noi? Dacă știți un om bun despre care merită vorbit sau dacă puneți la cale vreo faptă bună, care are nevoie de susținere, scrieți-ne iute la zidebine@zidebine.ro

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Angajații de la stat care ocupă și pozițiile de consilieri trebuie să opteze pentru una dintre funcții după…

Dragoș Pâslaru, după protestul confederațiilor sindicale privind creșterea salariului minim: Spun că Executivul nu are legitimitate, însă îi…

Ancheta DIICOT în dosarul Nordis se extinde: peste 100 de noi păgubiți și un prejudiciu de 24 de…

Raportorul ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate cere intervenția internațională pentru protejarea populației din Gaza și Cisiordania

PSD și AUR cer demisia Cristinei Trăilă din funcția de secretar general adjunct al Guvernului. DNA a început…

Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, urmărită penal pentru complicitate într-un dosar legat de Fănel Bogos |…

Două grupuri parlamentare europene cer Comisiei Europene să blocheze fondurile din PNRR pentru România din cauza unui amendament…

De ce nu s-a ieftinit motorina după reducerea accizei. Explicațiile Ministerului Energiei și reacția transportatorilor | AUDIO

Centura de nord a Focșaniului se deschide astăzi. Tronsonul, finalizat încă din vara anului trecut, nu a putut…

O nouă rundă de discuții între Nicușor Dan și liderii fostei coaliții de guvernare despre Legea salarizării. Dacă…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează