Confidenţialitate


Zi de Bine: Irina Mihalcut, omul care are o privire lucidă, obiectivă, asupra celor ce se întâmplă în aceste zile în România | AUDIO


Zi de Bine: Irina Mihalcut, omul care are o privire lucidă, obiectivă, asupra celor ce se întâmplă în aceste zile în România | AUDIO

“S-a făcut deja o luna de la izbucnirea războiului și de la răspunsul fantastic al oamenilor, al societății civile, al autorităților la criză umanitară cu care războiul a venit la pachet.

Emoția acestor zile e peste tot, copii care se sperie la fiecare zgomot, mame care plâng pe ascuns, oameni care au lăsat dincolo tot, toată viață lor, fugind spre un loc în care nu știu limba, nu au o casă, nu au o școală pentru copii, un job din care să se întrețină. Tot ce au e o picătură de siguranță într-o mare de spaime.

Dincolo de emoție sunt însă cifre și fapte. Și atunci când vrei să ajuți, cifrele și faptele au nevoie de rațiune, de organizare.

La Zi de BINE am trimis deja peste granițe peste 100 de tone de alimente, medicamente, produse de igienă, produse pentru bebeluși, am găsit cazare și masă pentru refugiați, dar nici noi și nici multe alte ONG care au sărit în ajutor încă de la început, nu avem experiență în lucrul cu refugiații, în gestionarea unei astfel de crize umanitare. Așa că ce am făcut a fost să aducem în echipa noastră un om care a mai avut de-a face cu astfel de situații, care a lucrat în organizații internaționale, în muncă cu refugiații, cu migranții.

Irina Mihalcut e, de aproape o lună, colega noastră și am invitat-o în studioul Europa FM pentru a avea o privire lucidă, obiectivă, asupra celor ce se întâmplă în aceste zile în România”, a spus Melania Medeleanu la Zi de Bine.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Marius Mantea


Ultimele stiri
Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…