Confidenţialitate


Zi de BINE: Asociația SulfletEȘTI sprijină bătrânii din Onești | AUDIO


Zi de BINE: Asociația SulfletEȘTI sprijină bătrânii din Onești | AUDIO

“Sărbătorile, motiv de bucurie și de adunat familia la masa sunt greu de dus pentru cei singuri. Și, cel mai greu, pentru bătrânii singuri. Fără familie sau cu familia plecată în afară, cu gândul că sunt cei mai expuși în fața virusului, perspectiva e pentru ei sumbră. Adesea, tot ce-și doresc e să pună capul liniștiți pe o pernă, în timp ce ard lemnele în sobă. Dar nu pentru puțini, chiar și atâta lucru îi expune unui pericol și mai mare.

Sobele pot fi bombe cu ceas în multe gospodării neglijate din neputința bătrânilor rămași singuri. Dacă ar fi mai în putere și s-ar pricepe poate că și-ar verifica iute coșurile de fum și și-ar repara sobele. Dar zilele alea s-au dus. Să plătească pe cineva? Cu mare bucurie, de-ar avea parale puse deoparte.

Mai norocoși sunt bătrânii din Onești, unde Mihai Zarzu, un tânăr localnic, a pus pe picioare Asociația SulfletEȘTI, iar zilele astea merge voluntar să verifice coșurile de fum ale bătrânilor din sate, care nu mai pot și nici nu au pe cine să roage. Apoi o să mai ajungă pe la ei să le ducă și lemne să treacă peste iarnă, dar și pachete cu alimente, fructe și medicamente, un cadou… nu știu dacă frumos, dar sigur util de Crăciun.

Zic de Bine despre Mihai pentru că știu ce înseamnă să fii voluntar la firul ierbii și cât de important e ajutorul pe care îl oferă acelor oameni. Și poate, dacă auziți și voi despre el, vă vine-un gând – fie să porniți o mișcare similară, fie să dați o mână de ajutor acolo unde oameni ca Mihai au început deja munca și-au bătătorit calea binelui.

Dacă știți și voi vreo inițiativă locală despre care merită vorbit, un om fain care face lucruri care inspiră sau dacă puneți la cale vreo faptă bună, care are nevoie de susținere, scrieți-ne iute la zidebine@zidebine.ro”, a spus Melania Medeleanu la Zi de Bine.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Roboți medicali cumpărați la suprapreț de Spitalul Militar din București. Beneficiara contractului e fiica unui om de afaceri…

Greva din primării. Sute de edili își spun nemulțumirile la Adunarea Generală a Asociației Comunelor, la care ia…

Doi mari operatori de telefonie mobilă anunță că vor crește prețurile abonamentelor cu aproape 7% | AUDIO

Pregătiri pentru CM de Fotbal 2026. Patru câini roboți vor ajuta poliția mexicană în timpul unor intervenții, pentru…

Avocatul Poporului avertizează asupra accesului dificil sau inexistent al copiilor la consiliere psihologică. Lipsa de sprijin a autorităților…

Stare de urgență în Curtea de Argeș, după ce în apa din rețeaua de distribuție a fost găsită…

Vâlcea: Amendă de 13.000 de lei pentru un bărbat care a filmat momentul în care își forța calul…

Angajații din peste 1.300 de primării intră azi în grevă de avertisment față de reforma administrației locale. Între…

Resturi de dronă, găsite aseară pe o plajă din Mamaia. Echipaje specializate s-au deplasat la fața locului |…

Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…