Confidenţialitate


Zeci de șoferi au fost amendați în ultima săptămână


Zeci de șoferi au fost amendați în ultima săptămână

Poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale a Poliţiei Române au depistat, în ultima săptămână, 133 de persoane care conduceau cu viteze de peste 180 kilometri la oră, informează news.ro.

Doi şoferi au fost depistaţi conducând cu viteza de 225 kilometri la oră, unul avea permisul suspendat, iar celălalt a prezentat un permis fals întrucât nu avea permis de conducere.

Pe 21 mai, poliţiştii rutieri au depistat, pe autostrada A3 Turda-Borş, în zona kilometrului 46, sensul de mers spre Borş, un bărbat, de 41 de ani, din Cluj, de naţionalitate saudită, care conducea cu viteza de 225 kilometri la oră.

Bărbatul nu deţinea permis de conducere, iar cel pe care l-a prezentat la control era fals.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşii infracţiunilor de conducere fără permis, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Într-un alt caz, pe autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva poliția a oprit un bărbat, de 44 de ani, în zona kilometrului 345, care conducea spre Deva cu viteza de 225 kilometri la oră.

În urma verificărilor, s-a stabilit bărbatul avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat din luna martie a acestui an până la începutul lunii iunie.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere fără permis.

 


Ultimele stiri
Anchetă la Chișinău: O gruparea pregătea proteste violente. Participanții erau racolați prin rețelele sociale | VIDEO

Asta Film Festival și-a desemnat câștigătorii. Ediția de anul acesta a adus pe ecran peste 70 de documentare.

A început vaccinarea oilor. Sunt vizate mai întâi zonele unde au fost focare de variolă

Armenii din Constanța au, de-acum, un centru cultural propriu | AUDIO

Gorj: 72.000 lei despăgubire pentru un pensionar care și-a plătit singur intervenția chirurgicală

SUA autorizează insulina care se administrează o dată pe săptămână pentru copiii cu diabet de tip2

Alegeri în Serbia: Va fi îndepărtat de la putere, după 12 ani, partidul lui Alexander Vucic?

Bulgarii își aleg președintele. Favorită este o femeie, fostă jurnalistă

Ministerul Sănătății: Săptămâna viitoare farmaciile vor primi o nouă tranșă de vaccin antigripal

Președintele Nicușor Dan, mesaj de Ziua Armatei: „Armata este instituția în care românii au cea mai mare încredere”.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează