Confidenţialitate


După ce l-a pălmuit pe scena galei Oscar, Will Smith i-a cerut scuze lui Chris Rock | VIDEO


După ce l-a pălmuit pe scena galei Oscar, Will Smith i-a cerut scuze lui Chris Rock  | VIDEO

Actorul, care a câştigat premiul Oscar pentru rolul principal din filmul “King Richard”, a scris într-o postare pe Instagram că a avut un comportament „inacceptabil şi de neiertat”, după ce l-a pălmuit pe actorul de comedie Chris Rock.

„Aş dori să-mi cer scuze în mod public faţă de tine, Chris. Am întrecut măsura şi am greşit. Sunt jenat şi acţiunile mele nu sunt un etalon al bărbatului care doresc să fiu”, a scris actorul pe Instagram la o zi de la decernarea premiilor Oscar, unde a avut loc incidentul care a creat un val de reacții.

Cu doar câteva secunde înainte să prezinte premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj documentar, Chris Rock a ironizat-o pe Jada Pinkett Smith, spunându-i că abia aşteaptă să o vadă jucând în continuarea filmului “G.I. Jane”, un lungmetraj regizat de Ridley Scott în 1997 şi în care rolul principal a fost jucat de Demi Moore, care s-a ras pe cap pentru această interpretare.

După această glumă, Will Smith a urcat pe scenă și l-a pălmuit pe Chris Rock strigându-l să nu se lege de soția sa.

 

Jada Pinkett Smith apare în public cu craniul complet ras începând de anul trecut, după ce a anunţat că suferă de alopecie, o afecţiune care cauzează căderea părului.

„Glumele pe seama mea fac parte din meserie, însă o glumă despre starea medicală a (soţiei mele) Jada a fost prea mult pentru mine de suportat şi am reacţionat emoţional”, a mai scris Smith în postarea de pe Instagram.

După ce a câştigat premiul Oscar, Will Smith a prezentat scuze publice Academiei Americane de Film şi colegilor săi de breaslă însă nu şi lui Chris Rock.

Rock a ales să nu depună plângere împotriva lui Smith în legătură cu altercaţia de pe scenă, potrivit Departamentului de Poliţie din Los Angeles.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Shutterstock


Ultimele stiri
România în Direct. Ce a devenit Nicușor Dan?

Asociația pentru Protecția Pacienților îl critică pe ministrul Sănătății după controalele din bucătăriile spitalelor: „Domnul Rogobete face lambada,…

Moțiunea AUR împotriva ministrului Finanțelor a picat în Senat. Alexandru Nazare respinge acuzațiile privind „gaura la buget” |…

Precizări de la SRI după ce un grup de hackeri afiliat Serviciului Federal de Securitate al Rusiei a…

Corul Madrigal în turneul național de Crăciun (P)

ANM: Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…

Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează