Faimoasa artistă INDILA va urca pe scena Sălii Palatului în data de 7 decembrie, pentru a susţine primul său concert…
Biletele pentru spectacolul din 25 octombrie s-au epuizat.
Toamna fiind cel mai bogat anotimp are parte de tot soiul de sărbători dedicate recoltelor.
Cancerul de sân (neoplasmul mamar) este cel mai frecvent tip de cancer în rândul femeilor la nivel mondial, conform Organizaţiei…
Amănunte - joi, 16 octombrie, în emisiunea 'Drum cu prioritate', de la ora 17.00.
Actrița Bérénice Bejo, nominalizată la Oscar și Globul de Aur pentru rolul din The Artist, este unul dintre invitații speciali…
Anna Stoeher, cel mai vârstnic locuitor al statului Minnesota, a vrut să se înscrie pe reţeaua de socializare, însă a…
Isaiah Ikey Owens, în vârstă de 38 de ani, care cânta la clape în trupa ce îl acompaniază pe rockerul…
Cristina Rădulescu, secretar literar la Teatrul Național din Iași, prezintă la Europa FM premierele acestei stagiuni: TARTUFFE, HIERONYMUS și ARBORELE…
Preşedintele Traian Băsescu da sfaturi celui care ii va lua locul la Palatul Cotroceni, dupa alegerile din noiembrie : intrucit…
Șeful statului a lansat critici și la adresa fostului șef al serviciului, Teodor Meleșcanu, intrat în cursa pentru prezidențiale.