Confidenţialitate


Vremea va fi mai rece decât de obicei, în unele regiuni, și în aprilie și mai


Temperatura prognozată de meteorologi pentru lunile aprilie şi mai va fi, în general, în apropierea mediilor climatologice ale perioadei şi în unele regiuni sub medii.

De-abia în luna iunie, se vor înregistra temperaturi apropiate de media perioadei.

Prognoza valabilă pentru intervalul aprilie – iunie, publicată astăzi de Administraţia Naţională de Meteorologie, arată că vom avea parte de  precipitaţii abundente în cea mai mare parte a ţării, excepţie fiind în luna iunie.

În luna aprilie, temperaturile medii  vor fi apropiate de normal în sud și sud-est .

În restul țării, acestea sunt situate sub mediile perioadei.  Specialiştii ANM estimează valorile medii de temperatură între 5 şi 11 grade Celsius în Moldova, respectiv până la 12 grade Celsius în Banat, Oltenia şi Muntenia.

Cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt estimate în Banat – de până la 78 l/mp, Oltenia (până la 75 l/mp), Transilvania (până la 70 l/mp). Pe de altă parte, cele mai scăzute cantităţi de precipitaţii sunt prognozate în Dobrogea – de până la 40 l/mp.

În mai, temperaturile medii vor avea valori apropiate de media  în sud, sud-est şi vest. Celelate zone se vor încadra sub medie. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Moldovei (între 10 şi 17 grade Celsius), iar valori termice medii mai ridicate, de până la 18 grade, se vor consemna în Muntenia, Oltenia şi Banat.

Precipitaţiile totale lunare vor fi apropiate de normă în sud-estul ţării şi local în sud. În rest, precipitații abundente. Pentru luna mai, cele mai mari cantităţi de precipitaţii se vor consemna în Maramureş (până la 89 l/mp), Muntenia (86 l/mp), Crişana (până la 85 l/mp), Banat (până la 84 l/mp) şi Oltenia (până la 83 l/mp). În acelaşi timp, în Dobrogea se vor consemna valori scăzute, între 16 şi 47 l/mp.

Conform ANM, în prima lună de vară, temperatura medie va fi apropiată de normă în cea mai mare parte ţării. Media se situează la 18,3 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între 13 şi 21 grade Celsius, în Moldova, în timp ce în Oltenia şi Maramureş valorile termice vor ajunge la 22 de grade Celsius.

Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, şi au un grad de realizare de aproximativ 60%.


Ultimele stiri
Premierul Ilie Bolojan, despre moțiunea privind acordul Mercosur: „Sădesc spaime în rândul celor care nu știu nici detaliile…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…

INS: România a exportat în decembrie anul trecut cu 9,4% mai mult față de aceeași lună a lui…