Confidenţialitate


Vremea se menține rece în următoarele două săptămâni


Vremea se menține rece în următoarele două săptămâni

Prognoza extinsă a Administraţiei Naționale de Meteorologie indică vreme rece până spre finalul acestei luni.

În săptămâna 14 – 21 martie, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sud-estice. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.

Între 21 și 28 martie, temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării.Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în zonele montane.

În intervalul 28 martie – 4 aprilie, temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii vor fi, în general, deficitare în jumătatea sud-estică a ţării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

În săptămâna 4 – 11 aprilie, mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va avea o tendinţă deficitară în jumătatea nord-vestică a ţării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.


Ultimele stiri
România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport?  | VIDEO

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…