Confidenţialitate


Vremea în București: Caniculă și episoade de instabilitate atmosferică


Vremea în București: Caniculă și episoade de instabilitate atmosferică

Vremea se va menţine călduroasă în Bucureşti, duminică, luni şi marţi, caniculară în timpul după-amiezelor, cu maxime termice de 36 de grade Celsius, dar se vor semnala şi ploi torenţiale, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Potrivit prognozei speciale emise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru Capitală, în perioada 18 iulie (ora 10.00) – 20 iulie (ora 9.00), vremea se va menţine călduroasă, caniculară în timpul după-amiezelor. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic.

Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va slab şi moderat (rafale de până la 30 – 35 km/h). În cursul nopţii de luni spre marţi (19/20 iulie), probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi în creştere. Temperaturile maxime vor fi de 34 – 36 de grade Celsius, iar cele minime de 19 – 22 de grade Celsius.

Potrivit meteorologilor, marţi, 20 iulie, între orele 9:00 – 22:00, instabilitatea atmosferică se va accentua, iar mai ales în a doua parte a zilei vor fi înnorări, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Se pot înregistra cantităţi de apă însemnate.

Temperatura maximă, uşor mai scăzută faţă de ziua anterioară, va fi de 31 – 33 de grade Celsius, însă disconfortul termic se va menţine ridicat.

FOTO: INQUAM Photos/Octav Ganea


Ultimele stiri
Noi acuzații aduse Administrației Naționale de Meteorologie: Contracte de milioane de lei, atribuite direct la ANM. | AUDIO

Atac asupra aeroportului internațional din Riad: 12 morți și sute de răniți. ONU susține că a fost încălcat…

Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează