Confidenţialitate


Vremea de Crăciun: Temperaturi de până la 15 grade în sud


Vremea de Crăciun: Temperaturi de până la 15 grade în sud

Vremea va fi mult mai caldă decât ar fi normal pentru această perioadă.

În zilele de 25 şi 26 decembrie, temperaturile urmează să atingă valori de până la 15 grade Celsius, în partea de sud a ţării, anunță  Administraţia Naţională de Meteorologie.

Potrivit ANM, atât pe 25, cât şi pe 26 decembrie, vremea va fi caldă, mult mai caldă pentru această perioadă, cu maxime ce vor porni de la 4-5 grade Celsius în centrul şi în extremitatea de nord-vest a teritoriului, până spre 14-15 grade în partea de sud.

Aceste valori vor fi cu 5, chiar 10-11 grade mai mari decât ar trebuie să se înregistreze la această dată. În mod normal, în această perioadă ar trebuie să avem temperaturi de 3 grade, susțin specialiștii de la ANM.

Temperaturile minime vor fi, de asemenea, în creştere şi se vor îndrepta către valori pozitive în mare parte din ţară.

Dacă vor mai apărea valori sub zero grade vor fi de – 3, cel mult – 4 grade Celsius, în depresiuni.

Precipitaţii nu vor fi aproape deloc. Acestea îşi vor face apariţia doar prin partea de nord a ţării, cu unele înnorări şi precipitaţii slabe în mod deosebit în nordul Carpaţilor Orientali, acolo unde se vor semnala precipitaţii mixte, sub formă de ninsoare pe crestele montane, iar în zonele mai joase sub formă de lapoviţă, dar şi ploaie slabă, mai spun meteorologii.

În Bucureşti, vremea va fi bună, în general frumoasă, cu un cer mai mult variabil şi temperaturi maxime destul de ridicate până spre 10-11 grade Celsius, atât luni cât şi marţi.

În acelaşi timp, în Capitală, valorile minime vor fi uşor negative, cuprinse între -1 şi -2 grade Celsius.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează