Confidenţialitate


Vladimir Putin sarbatoreste Craciunul pe rit vechi la Soci


Preşedintele a asistat la slujba de la miezul nopţii alături de câteva sute de credincioşi, într-o biserică situată în apropierea instalaţiilor olimpice.

Vladimir Putin, care de obicei sărbătoreşte Crăciunul în afara Moscovei, anul trecut a fost tot la Soci.

‘Această sărbătoare luminoasă ne hrăneşte sentimentele şi gândurile cele mai bune şi contribuie la reunirea a milioane de persoane care împărtăşesc aceleaşi valori spirituale şi tradiţii istorice’, a subliniat preşedintele rus într-un mesaj publicat de site-ul de Internet al Kremlinului.

Această zi a Crăciunului pe stil vechi coincide cu punerea în aplicare a unei securităţi sporite la Soci, cu o lună înaintea JO. Intrarea tuturor şoferilor este verificată, iar accesul în oraş este interzis vehiculelor care vin din exterior şi nu dispun de autorizaţie specială.

Aproximativ 37.000 de poliţişti şi unităţi speciale ale forţelor terestre vor fi mobilizate pentru garantarea securităţii Jocurilor Olimpice, în timp ce temerile au fost reactivate de două atacuri sinucigaşe care au avut loc la sfârşitul lui decembrie şi au provocat 34 de morţi la Volgograd (sud-vest), la 700 de kilometri de Soci.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează