Confidenţialitate


Vladimir Putin cere evitarea escaladarii crizei din Ucraina


Vladimir Putin a precizat că este ‘extrem de important să se evite escaladarea violențelor și să se ajungă la o normalizare a situației din Ucraina cât mai curând posibil’, în cadrul unor conversații telefonice cu Angela Merkel, cu premierul britanic David Cameron și cu președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.La rândul său, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, i-a transmis secretarului de Stat american, John Kerry, că Rusia este pregătită ‘să se implice pentru facilitarea tranziţiei economice în Ucraina’.Apelul vine la scurt timp după ce Viktor Ianukovici s-a declarat uimit de ‘tăcerea’ lui Putin şi i-a acuzat pe occidentali că sunt responsabili de tulburările şi victimele de la Kiev.


Ultimele stiri
Cristian Păun, despre bugetul de stat pentru 2026: Este mai realist și mai prudent decât bugetele pe care le-au făcut…

O nouă dronă, detectată de sistemele MApN în nordul județului Tulcea | Aeronave F-16, ridicate în aer

Președintele Nicușor Dan participă joi și vineri la Consiliul European și Summitul Euro | Întrevedere cu secretarul General…

Garda Națională de Mediu anunță controale în toată țara. Aproape 90% din deșeurile colectate nu sunt reciclate | AUDIO

Tulcea: Mesaj Ro-Alert, transmis populației din nordul județului cu privire la atacurile rusești din apropiere, asupra Ucrainei

A fost inaugurat noul terminal de pasageri al Aeroportului Internațional „Mihail Kogălniceanu”, funcționabil în aceeași curte cu Baza…

Scandal-monstru între deputatul PSD Adrian Câciu și o colegă de la PNL: „Nu aveți drept la replică”. Liberalii…

Modificări în sistemul medical. Ministrul Sănătății: Vor fi trei categorii de gărzi și introducem o noutate | AUDIO

Ministrul Justiției, despre numirile șefilor la marile parchete: Candidații care nu au primit aviz favorabil de la CSM…

Piața Victoriei: economia României, sub șocul războiului din Iran. Invitat este profesorul de economie Cristian Păun