Confidenţialitate


Vlad Petreanu consideră că partenerii de coaliție au încercat „să-l facă din vorbe” pe Ilie Bolojan: „Precum Zaharia Trahanache, care era de acord să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimic” | VIDEO


Vlad Petreanu consideră că partenerii de coaliție au încercat „să-l facă din vorbe” pe Ilie Bolojan: „Precum Zaharia Trahanache, care era de acord să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimic” | VIDEO

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Partenerii de coaliție au încercat să-l păcălească pe premierul Ilie Bolojan, dar nu au reușit, susține jurnalistul Vlad Petreanu, realizatorul rubricii Republica Fantastică România.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Vlad Petreanu: „PSD, UDMR și probabil și o parte a liberalilor au încercat, golănește, să-l facă din vorbe pe Ilie Bolojan”

„Ultima încăierare de pe acest front, brăzdat cu nenumărate tranșee inundate de privilegii, sporuri, sinecuri, este cea pe reducerea reală a posturilor din administrația publică locală. Aici, spectacolul este fascinant. Practic, PSD, UDMR și probabil și o parte a liberalilor au încercat, golănește, să-l facă din vorbe pe Ilie Bolojan, exact precum Zaharia Trahanache, care era de acord să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimic. Ministrul UDMR al Dezvoltării, de convență cu PSD, a înaintat primului-ministru o propunere de reducere a posturilor din administrația locală cu 25%. Un procentaj gol de conținut, a descoperit Ilie Bolojan, deoarece o asemenea reducere ar fi pur virtuală, din moment ce ar fi vorba doar de posturi neocupate. Cu alte cuvinte, scamatorii hârșiți în șmecheriile guvernării pe vorbe și fără fapte au pus la cale o escrocherie comunicaționară menită să prostească milioane de contribuabili din această țară. La televizor, domnii Grindeanu și Hunor și cine știe ce alți politruci de coloratură vor fi declamat ulterior, cu lacrimi de crocodil, pe la colțul felinarelor, cum țărișoara suferă, dar situațiunea o cere, n-ai ce-i face”, a spus Vlad Petreanu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Vlad Petreanu: „Premierul este unul dintre cei mai eficienți foști primari și șefi de consiliu județean din această țară”

Cum se explică miile de posturi din organigrame care nu sunt ocupate?

„Pentru că ele justifică posturi și, evident, salarii de directori-șefi peste nimeni și nimic, dar cu venituri evident peste medie. Cumva, e totuși greu de presupus că autorii acestei păcăleli și-au închipuit că Ilie Bolojan nu urma să se prindă. În fond, premierul este unul dintre cei mai eficienți foști primari și șefi de consiliu județean din această țară. Nu doar că știe, dar putem fi siguri că visează administrație locală”, este de părere Vlad Petreanu.

Puteți urmări întreaga rubrică aici.


Ultimele stiri
Hunedoara: Descoperire nouă la Castelul Corvinilor. Au fost găsite două documente vechi de peste 150 de ani, depuse…

„Sirenele libertății” vor răsuna sâmbătă la Timişoara, un gest simbolic care marchează ziua declarării primului oraş liber de…

Ciprian Ciucu, după ce a depus jurământul pentru funcția de primar general al Capitalei: „Va urma o perioadă…

Vladimir Putin a acuzat Ucraina de începerea războiului în 2022 și a prezentat o hartă a Rusiei care…

Mai multe cadre MAI au donat sânge în cadrul unui eveniment-spectacol, la care au luat parte și copii:…

Secția de ATI pentru nou-născuți a spitalului „Marie Curie” din București se extinde. Mai e nevoie de jumătate…

România în Direct. Care este gustul Crăciunului tău?

Impozitele auto cresc de la 1 ianuarie, în funcție de norma de poluare și capacitatea cilindrică. Lia Olguța…

Carburanții se scumpesc din 1 ianuarie. Cât vor plăti șoferii la pompă pentru benzină și motorină | AUDIO

STUDIU: Românii consumă tot mai puține băuturi nealcoolice din cauza creșterii prețurilor și a taxei pe zahăr. Cea…