Confidenţialitate


Viorica Dăncilă: „Guvernul nu renunță la OUG privind măsurile fiscale”


Viorica Dăncilă: „Guvernul nu renunță la OUG privind măsurile fiscale”

Guvernul nu renunţă la ordonanţa anunţată de ministrul Finanţelor, dar aceasta va fi adoptată numai după o discuţie cu Comitetul Economic şi Social, a declarat, joi, premierul Viorica Dăncilă, la Palatul Parlamentului.

“Nu renunţăm la această ordonanţă, astăzi avem CES-ul (Comitetul Economic şi Social) şi acolo vor avea loc discuţii cu patronatele, sindicatele, reprezentanţii CES. Dacă vom avea această discuţie în cadrul CES, adoptăm această ordonanţă”, a precizat Dăncilă.

Cât priveşte criticile la adresa acestei ordonanţe pe motiv că sunt introduse noi taxe, în condiţiile în care a promis că acest lucru nu se va întâmpla, prim-ministrul a susţinut că toate prevederile actului normativ sunt “pentru cetăţeni” şi vor aduce “beneficii”.

“Tot ceea ce am făcut şi toate punctele din această ordonanţă sunt pentru cetăţeni. Deci, în momentul în care Guvernul României ia măsuri pentru cetăţeni, eu cred că acest lucru este benefic. Ştiu că există o rezistenţă, ştiu că există întotdeauna şi nemulţumiţi. Aduceţi-vă aminte de trecerea contribuţiilor. Şi atunci s-a spus că va fi un lucru rău şi am văzut că a avut şi un impact bugetar bun şi am văzut că această decizie a fost bună. Eu cred în aceste măsuri şi cred că aceste măsuri vor aduce beneficii cetăţenilor”, a afirmat Dăncilă.

Ea a vorbit despre prevederile preconizate în domeniul bancar.

“Am să iau un singur exemplu, pentru că am văzut că este cel mai prezent în spaţiul public, cel referitor la bănci. Pe mine mă interesează foarte mult ca cetăţenii care au contractat împrumuturi să nu mai aibă dobânzile atât de mari, mă interesează să ajut cetăţenii, suntem un Guvern de stânga şi eu cred că trebuie să luăm aceste măsuri”, a explicat Dăncilă.


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…