Confidenţialitate


Vineri, ora 12: Ministrul Justiției anunță decizia privind nominalizarea șefului DNA


Vineri, ora 12: Ministrul Justiției anunță decizia privind nominalizarea șefului DNA

Decizie așteptată la Ministerul Justiției.

Ministrul Tudorel Toader anunță astăzi, la ora 12.00, dacă merge mai departe pe mâna unuia dintre cei patru procurori care s-au înscris la selecția pentru șefia DNA.

Este vorba despre Florentina Mirică (actual şef de serviciu la DNA), Cristian Lazăr (de la Parchetul General), de adjunctul șefei DNA, Marius Iacob, și de Elena Grecu – de asemenea şef de serviciu în aceeași instituție.

Ieri, cei patru au răspuns, timp de oră fiecare, la întrebările ministrului Justiției.

Tudorel Toader a avertizat însă că nu este obligatoriu ca unul dintre ei să fie nominalizat pentru a fi intervievat de CSM și apoi desemnat de președinte.

Funcţia de procuror şef al DNA a devenit vacantă după ce Laura Codruţa Koveși a fost revocată pe 9 iulie de preşedintele Klaus Iohannis.

Șeful statului semna astfel decretul impus de o decizie a Curţii Constituţionale din luna mai.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează