Confidenţialitate


Vin bulgăresc falsificat, pe piața din România


Vin bulgăresc falsificat, pe piața din România

Ministerul Agriculturii a verificat calitatea tuturor vinurilor existente pe piață.

În urma controalelor au fost depistate în depozitele unor distribuitori din județele Buzău, Galați și Neamț unele loturi provenite din Bulgaria, care s-au dovedit a fi falsuri.

Pentru identificarea unor eventuale fraude, probele au fost trimise pentru efectuarea unor analize specifice.

Probele au fost analizate de către Laboratorul de Spectrometrie de Masă, Cromatografie şi Fizica Ionilor din cadrul Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice şi Moleculare Cluj Napoca, iar rezultatele au confirmat prezența apei exogene și a alcoolului de altă origine decât cel provenit din fermentația mustului de struguri (vin pichet) ceea ce reprezintă elementele infracțiunii de falsificare a vinurilor, conform Legii viei și vinului 164/2015 – arată Ministerul Agriculturii, într-un comunicat de presă.

Ministerul a dispus retragerea de la comercializare a 29 174 l vin falsificat și s-au aplicat amenzi în valoare de 80 000 lei.

Totodată, a fost sesizată Agenția Națională de Administrare Fiscală, dar și IGPR – Direcția de Investigare a Criminalității Economice.


Ultimele stiri
Bulgaria: Cel puțin zece morți după o ciocnire în lanț pe o autostradă din sudul țării. Au fost…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează