Confidenţialitate


Videoclip în memoria victimelor Colectiv


Videoclip în memoria victimelor Colectiv

La trei ani de la tragedia din clubul Colectiv, unde şi-au pierdut viaţa 64 de persoane, artista Maria Gheorghiu – compozitoare, textieră şi solistă folk – a lansat videoclipul piesei “Niciodată uitarea”, scrisă chiar în zilele următoare tristului eveniment, dar pe care nu a putut s-o cânte mult timp.

Recent a înregistrat videoclipul şi l-a lansat pe canalul său youtube – scrie Agerpres.

“Am scris cântecul în zilele acelea fierbinţi, cu gust de cenuşă, sub primul impuls şi am încercat să-l aduc pe cât posibil mai aproape de adevărul dezbrăcat de metaforă. Trei ani a rămas închis în mine, durut. Rar eram în stare să-mi înghit lacrimile şi să îl cânt”, mărturiseşte Maria Gheorghiu într-o postare pe pagina sa de facebook.

Orchestraţia melodiei îi aparţine lui Adrian Stavian, iar montajul video este realizat de Cristina Berinde.

Artista participă marţi, 30 octombrie, la “Marşul Chitarelor”, începând cu ora 19.00, când victimele incendiului din Colectiv vor fi comemorate pe traseul Piaţa Unirii – Club Colectiv.

În urma incendiului din 30 octombrie 2015 de la clubul bucureştean Colectiv, situat în Str. Tăbăcarilor nr. 7, sectorul 4, unde trupa Goodbye to Gravity susţinea un concert de lansare a noului album “Mantras of War”, peste 60 de persoane şi-au pierdut viaţa.


Ultimele stiri
Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează