Confidenţialitate


Victor Ponta isi lanseaza marti candidatura la presedintie, la Craiova


Victor Ponta își lansează candidatura la președinție din capitala Olteniei – așa cum a promis în campania pentru alegerile euro-parlamentare.

‘

Social-democrații se reunesc în această după-amiază (18) la Craiova, în cadrul Consiliului Național al partidului.

‘

Premierul Victor Ponta vrea să ceară sprijinul colegilor săi de partid pentru a candida în toamnă pentru fotoliul de la Cotroceni.

‘

‘

La eveniment sunt așteptați să participe în jur de 5.000 de social-democrați.

‘

Data aleasă de premier nu este întâmplătoare: fix acum doi ani, USL se străduia să scoata lumea la vot în cadrul referendumului pentru demiterea președintelui Traian Basescu.

‘

Nu numai că n-au scăpat de Traian Băsescu, dar USL-iștii s-au ales și cu peste 2000 de dosare penale pentru fraude electorale, din care jumătate, în special cele cercetate de DNA, au fost trimise în judecată. Unul din aceste dosare il vizează pe vicepremierul Liviu Dragnea, care, alături de alți 74 de președinți și membri ai unor secții din Teleorman, Vrancea și Gorj, ar fi folosit 10 metode de fraudare a votului – spun procurorii.

‘

În noaptea de 29 iulie 2012, din cele 18 milioane 300 de mii de cetățeni cu drept de vot la referendum, s-au prezentat doar 46% , sub pragul necesar.

‘

Judecatorii Curții Constituționale au invalidat referendumul pe care USL a aruncat 95 de milioane de lei.

‘

‘


Ultimele stiri
Reduceri Elis Pavaje de până la 40%: amenajează-ți curtea acum, bucură-te de ea în fiecare anotimp! (P)

Din ce alimente ne putem lua necesarul de apă. Dr. Mihaela Bilic explică rolul fructelor, legumelor și lactatelor…

Marș pentru recunoașterea parteneriatului civil, la București. Organizatorii cer Guvernului un cadru legal pentru cuplurile necăsătorite | AUDIO

CNAS a lansat o secțiune online cu informații despre spitalele care oferă servicii în programe naționale de sănătate…

Comasarea localităților mici ar urma să aibă loc în două etape. Va exista și un referendum, spune ministrul…

11 ani de la incendiul din Colectiv. Centrele pentru mari arși promise de autorități nu sunt încă funcționale.…

Poliția scoțiană anchetează o presupusă vizită a fostului prinț Andrew și a lui Jeffrey Epstein la castelul Balmoral,…

Combinatul Liberty Galați, în atenția Guvernului. Situația acestuia va fi discutată cu sindicatele săptămâna viitoare: „este o prioritate”,…

Peste 40% dintre părinții români din diaspora vor să se întoarcă definitiv în țară, la copiii lor |…

România conduce clasamentul scumpirilor la energie electrică în Europa. Prețurile au crescut cu 51,9% în prima jumătate din…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează