Confidenţialitate


Victimele urșilor vor primi despăgubiri


Victimele urșilor vor primi despăgubiri

Președintele Klaus Iohannis a promulgat ultimele modificări aduse legii vânătorii.

De acum înainte, victimele atacurilor comise de urși și mistreți vor primi despăgubiri.

Acestea – în cazul persoanelor rănite sau ucise de urși ori mistreți – vor fi acordate de autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare sau de autoritatea de mediu.

Aceste despăgubiri vor fi acoperi costurile de spitalizare, cheltuielile de înmormântare și veniturile nete pe care persoana atacată de urs le-ar fi realizat pe o durată echivalentă cu perioada în care s-a aflat în incapacitate de muncă.

Vor fi acordate de asemenea daune morale.

Acestea se vor calcula în funcție de salariul persoanei atacate de urs.

Dacă victima nu este salariat, atunci va primi echivalentul salariului minim pe economie.

Și cei care gestionează fondurile cinegetice și intervin pentru relocarea urșilor vor primi despăgubiri de la stat, prin intermediul consiliului județean.

Modalitatea de calcul a acestor despăgubiri urmează să se stabilească prin hotărâre de guvern.

Legea promulgată de președintele Klaus Iohannis mai prevede că reprezintă infracțiune utilizarea pe timp de noapte a dispozitivelor de ochire cu laser, cu vedere infraroșu sau a celor cu termoviziune.


Ultimele stiri
Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează