Confidenţialitate


Vicepreședintele ANAF, Romeo Nicolae are interdicție de a părăsi țara


Vicepreședintele ANAF, Romeo Nicolae are interdicție de a părăsi țara

Cercetat sub control judiciar pentru trafic de influență, vicepreședintele ANAF, Romeo Nicolae are interdicție de a părăsi țara.

Procurorii DNA i-au interzis să desfășoare activități în calitate de funcționar al ANAF și să dețină arme, pe durata celor 60 de zile de control judiciar.

 

Vicepreședintele ANAF, Romeo Nicolae se va afla sub control judiciar în următoarele 60 de zile, timp în care trebuie să se prezinte periodic în fața oamenilor legii și să îi informeze pe aceștia dacă își schimbă locuința. Nu are voie să părăsească țara, să ia legătura cu alte persoane implicate în acest dosar, să desfășoare activități în cadrul ANAF sau să dețină arme.

De altfel, șeful ANAF, Gelu Ștefan Diaconu i-a cerut premierului Victor Ponta ca până la clarificarea situației în cazul lui Romeo Nicolae acesta să fie suspendat din funcția de vicepreședinte al Agenției de Administrare Fiscală și din postul de șef al Direcției Generale Antifraudă.

Procurorii spun că în 2010, când era consilier la ANAF, Romeo Nicolae a cerut și primit de la reprezentantul unei firme echivalentul în lei al sumei de 5000 de euro. În schimbul banilor, Romeo Nicolae ar fi intervenit asupra unor persoane cu putere de decizie din ANAF pentru a soluționa favorabil o contestație depusă de societatea respectivă. Astfel, firmei i-au fost reduse datoriiile la bugetul de stat de la 13 milioane de lei la 1 milion de lei.        După ce a fost audiat la DNA Ploiești, vicepreședintele ANAF a spus că se consideră nevinovat.

 


Ultimele stiri
Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…

Cine va fi următorul James Bond. Trei actori britanici, în cursa pentru rolul agentului 007 | AUDIO

Vâlcea: Ipotezele luate în calcul de experții ISU în cazul incendiului izbucnit la o fostă unitate militară |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează