Vicepremierul Dragoș Anastasiu își anunță demisia, în urma scandalului în care a fost implicat. El ar fi dat mită, 8 ani, unei funcționare de la ANAF, pentru a scăpa de controale
“În acest climat, mie îmi este foarte clar că nu mai pot să ajut, pentru că indiferent ce aș spune și aș face va continua procesul de denigrare, bazat pe niște fapte, dar dus la extrem. Este motivul pentru care discutând cu premierul i-am spus că voi face mai mult rău decât bine și că e momentul să fac un pas în lateral, în spate, și să demisionez” – a declarat Dragos Anastasiu.
„Indiferent ce aș spune, nu va conta. Am discutat cu premierul și e momentul să fac un pas în spate și să demisionez. Plecarea mea din guvern nu înseamnă că reformele trebuie să se oprească. E momentul să plec, dar nu înainte să fac un apel. Am discutat mult cu patronatele, au venit idei, au venit soluții, pentru că au simțit că se poate face reformă. Îi rog să nu se demobilizeze și să nu fie dezamăgiți. Am făcut multe greșeli și am plătit pentru ele”, a declarat Dragoș Anastasiu.
Mi-am luat câteva zile să reflectez și să iau cea mai bună decizie în ce privește persoana mea – a declarat vicepremierul Dragoș Anastasiu.
El a prezentat contextul economic și politic dur și tensionat în care se află România, cu un deficit financiar important și a amintit măsurile pe care le ia Guvernul în aceste zile.
Dragoș Anastasiu:
“E ca și cum bagi bățul într-un viespar”. “Pe mine s-au pus toate reflectoarele. De aceea au plecat mai multe atacuri.”
“Nu am venit aici nici să mă poziționez ca victimă. Doar vreau să dau explicații.”
CONTEXT:
Oficialul se află în centrul unui scandal, după ce a dat mită, timp de 8 ani, unei funcționare de la ANAF, pentru ca firmele sale să scape de controale.
El a declarat că a fost martor în disarul respectiv.
DNA precizează într-un comunicat de presă că, în calitate de reprezentant al firmei Eurolines, Dragoș Anastasiu s-ar fi prezentat, în 2018, împreună cu asociatul său, la sediul DNA cu un denunț deja redactat pe numele unuia dintre ei.
Cei doi ar fi fost audiați în aceeași zi de procurorul de caz și ar fi primit calitatea de martori – denunțători.
Informațiile furnizate de aceștia au contribuit la trimiterea în judecată și condamnarea definitivă a Angelei Georgeta Burlacu, inspector ANAF, care le-ar fi solicitat mită.
Anterior, într-un mesaj publicat pe Facebook, vicepremierul Anastasiu cerea DNA să-i pună la dispoziție „presupusul denunț” și susținea că nu a semnat și depus un denunț, ci doar a dat declarații cu privire la faptele care au avut loc.





