Confidenţialitate


Veteran de război, decorat de preşedintele Nicuşor Dan cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler


Veteran de război, decorat de preşedintele Nicuşor Dan cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler

Sursa foto: Nicușor Dan / X

Preşedintele Nicuşor Dan l-a decorat, cu prilejul Zilei Naționale a României, pe colonelul în retragere, veteran de război, Banu Vasile Ion, în vârstă de 107 ani. Tot astăzi se împlinesc 107 ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.

Nicușor Dan a transmis că, „la 107 ani, domnul Ion Vasile Banu reprezintă esența a ceea ce înseamnă dragostea de țară”. Banu Vasile Ion a intrat în Armata României la 21 de ani și a luptat pentru eliberarea Basarabiei în 1941 și pe frontul de la Cotul Donului în 1942.

„Curajul, sacrificiul și demnitatea cu care și-a servit patria sunt lecții care ne obligă să ne plecăm cu respect în fața sa”, a transmis șeful statului.

„Distincția pe care i-am conferit-o este un gest de recunoaștere pentru serviciile sale militare excepționale din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar și pentru implicarea sa neobosită în viața comunității după încheierea conflictului. Suntem și vom rămâne datori să îi cinstim pe cei care au apărat cu prețul vieții idealurile noastre de libertate. Datorită lor trăim astăzi într-o Românie liberă, demnă, democratică și europeană”, a transmis președintele Nicușor Dan.

În acest an, aceasta este singura decorație conferită cu prilejul zilei de 1 Decembrie, a adăugat președintele Dan.

„La mulți ani, România! La mulți ani, români de pretutindeni!”, și-a încheiat Nicușor Dan mesajul.

La 1 Decembrie 2025 se împlinesc 107 ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează