VERIFICAT DE EUROPA FM: Pot sau nu parlamentarii francezi să facă percheziții, cum cred cei din România?
Comisia de anchetă privind prezidenţialele din 2009 i-a trimis ministrului Justiţiei o scrisoare în care îi cere să sesizeze Inspecţia Judiciară în legătură cu atitudinea procurorului general, Augustin Lazăr.
Acestuia i se reproşează refuzul de a trimite în Parlament copia unui dosar penal clasat.
În paralel, parlamentarii fac planuri să schimbe legea pentru a avea puteri mai mari în comisiile de anchetă. Președintele comisiei, deputatul PSD Oana Florea, a invocat recent faptul că în Franța deputaţii şi senatorii ar avea atribuții similare celor ale judecătorilor.
Jurnalistul Europa FM, Anca Simina, a verificat împreună cu politologul Irène Costelian care e realitatea în Parlamentul francez.
Comisiile de anchetă funcționează în Parlamentul francez de 59 de ani. Verifică, în general, politici publice prost aplicate și instituții de stat asupra cărora planează suspiciuni.
Iată ce spune, într-o intervenție la Antena3, Oana Florea – președintele comisiei care anchetează la București alegerile prezidențiale din 2009:
“În Franţa, deputaţii şi senatorii care se află în comisiile parlamentare de anchetă funcţionează, pe perioada comisiei parlamentare, ca şi judecători de instrucţie. Adică nişte puteri foarte mari, care le dau posibilitatea în anumite condiţii să facă percheziţii, să facă confruntări de martori și alte lucruri de genul ăsta.”
Am verificat veridicitatea spuselor sale împreună cu Irène Costelian, politolog cu studii juridice și corespondent Libération:
„Jacques Myard, care a fost deputat timp de 15 ani, mi-a spus clar că nu se poate să aibă o comisie în Franța atribuțiile unui judecător de instrucție, să facă percheziții. Dar poate să ceară anumite documente de la diverse instituții. Acestea pot să le dea sau să spună că sunt clasificate și să nu le dea. Hervé Gaymard, care a fost la rândul lui deputat foarte mulți ani, îmi spunea că trebuie ca cererea de audiere să fie strict încadrată în scopul comisiei.”
Potrivit legislaţiei franceze, comisiile de anchetă au, într-adevăr, dreptul de a cita orice persoană pentru audieri, cei chemați riscând amenzi pentru neprezentare. Regula nu li se aplică însă automat celor implicați în siguranță națională, afaceri interne sau externe și nici magistraților.
De altfel, singura excepție în care Parlamentul a citat magistraţi a fost anchetarea în 2005 a erorii judiciare din cazul „Outreau”, după ce dosarul a fost închis în Justiţie. Atunci, parlamentarii francezi l-au audiat ăublic pe judecătorul care a permis încarcerarea timp de 3 ani a 13 persoane care s-au dovedit în final a fi nevinovate.
În Franţa, legea le impune parlamentarilor păstrarea secretului anchetei până la publicarea raportului şi interzice continuarea verificărilor dacă pe aceeaşi temă începe o investigaţie penală.
Analistul Sorin Ioniță, de la Expert Forum, constată că inexactitățile în declarațiile politice sunt tot mai frecvent întâlnite.
În replică, deputatul Oana Florea precizează că noțiunea de „percheziție” nu trebuie înțeleasă în sens strict:
„Afirmația mea potrivit căreia în Franţa deputaţii şi senatorii care se află în comisiile parlamentare de anchetă beneficiează de puteri sporite se bazează pe o cunoaștere foarte bună a legislației franceze, care face referire la prerogativa de a ancheta „sur pièces et sur place” (pe documente și la fața locului). (…) Potrivit avocatului Florin Mihuț, membru al Baroului Bruxelles, noțiunea de „percheziție” nu trebuie înțeleasă excusiv în sensul acțiunii manu militari a organelor tradiționale de anchetă care descind la domiciliul unui suspect, scotocind prin toată casa în căutarea elementelor doveditoare ale comiterii unei infracțiuni. La nivel instituțional, simpla prezență a membrilor abilitați ai unei comisii parlamentare de anchetă la fața locului (sur place) și solicitarea acestora de a li se pune la dispoziție anumite documente în format fizic sau digital (pièces) echivalează cu „actul de anchetă constând în căutarea elementelor doveditoare ale unei infracțiuni” (definiția lingvistică a percheziției)”.
