VERIFICAT DE EUROPA FM | Dau sau nu statele faliment? – AUDIO

Ministrul Muncii, doamna Olguța Vasilescu, le face celor care contribuie la Pilonul II de pensii o ofertă de nerefuzat: trecerea pe viitor la Pilonul I, administrat integral de stat.

Inițial, doamna Olguța Vasilescu s-a dat pe sine drept exemplu de viitor pensionar care contribuie de 10 ani doar la Pilonul I. Doar că, între timp, s-a dovedit că ARE un cont de pensii administrat privat.

Al doilea argument cu care ministrul Muncii pledează public pentru trecerea exclusiv la fondul de pensii administrat de stat a fost detaliat într-un interviu recent la Antena 3:  „Cei care cotizează în prezent la Pilonul II de pensii – sau și la Pilonul II de pensii – vor avea posibilitatea să opteze. În ceea ce privește Pilonul I, toată lumea va fi obligată, în continuare, să contribuie la el. Aici nu face nimeni niciun fel de rabat. Este cel mai important pilon al statului. Statele nu dau faliment, așa cum s-ar putea întâmpla cu firmele private.”

Am verificat la Europa FM nu doar DACĂ statele dau faliment, ci, mai degrabă, când a ajuns istoria să se repete.

Doamna Olguța Vasilescu pare să se iluzioneze că România pe care o guvernează de un an și pentru care face legi din 2000 e o țară ruptă de restul lumii. Cetățenii ei nu trec așadar granițele, nu citesc decât știri care reproduc mecanic declarații de ministru, doar înțeleg să își plătească întotdeauna taxele la timp ca statul, nu-i așa?, să supraviețuiască decent fără grija falimentului. Sau poate că ministrul Muncii crede sincer că statele nu au cunoscut vreodată falimentul, deși a fost ani la rând membru al grupului parlamentar de prietenie cu Republica Elenă.

O trecere rapidă prin istoria țării a cărei prietenie cu România a cultivat-o, iată, arată că Grecia a fost în incapacitate de plată aproape un secol din cele două de când e stat independent. Ultimul episod de faliment – controlat, e adevărat, dar confirmat de agențiile de rating – e cel din 2012. A dus la cea mai mare criză socială din ultimii 70 de ani și a ținut prima pagină a publicațiilor din toată lumea.

Contrar convingerilor exprimate public de doamna Olguța Vasilescu, statele intră în faliment. Ba chiar cele cu venituri medii, parte așa-numitelor “piețe emergente”, ajung deseori în imposibilitate de plată la mai puțin de un deceniu de la ultima criză de proporții.

Venezuela e campioana falimentelor din zilele noastre, cu 10 episoade în ultima sută de ani. Legată inevitabil de crizele Americii Latine, Spaniei i se atribuie recordul istoric – 7 intrări în faliment din secolul al XIX-lea încoace și încă 6 înainte.

Doar că falimentul unui stat nu e vitrina unui butic în ruină pe care un creditor nervos a ștampilat  “închis”, apoi a trântit ușa. Statul falimentar e țara care nu își mai poate plăti creditele și în care nimeni nu mai are încredere pentru a o refinanța. Criza de încredere duce așadar la bani mai puțini din împrumuturi, la plăți reduse către firmele care au contracte cu statul, la încasări mai mici și, în final, la dificultăți în a mai plăti salarii și pensii.

Iar statele, spre deosebire de firme, au costuri sociale și politice de care trebuie să țină cont.

Multe țări intră într-un real faliment chiar înainte de a-și epuiza banii. Kenneth Rogoff și Carmen Reinhart, profesori de economie la Harvard, dau chiar exemplul României în anii ’80 și al încăpățânării cu care Nicolae Ceaușescu a plătit datoria de 9 miliarde de dolari cu costuri imense pentru polulație și pentru economie, când o putea refinanța.

E adevărat, după Marea Criză din anii ’30, falimentul suveran a fost resimțit diferit decât cel în care intră zilnic firmele peste tot în lume. Cu doar 50 de ani în urmă Marea Britanie ocupa Egiptul pentru că, falimentar fiind, nu-i plătise datoriile. Ca să nu se mai ajungă aici și pentru ca băncile să nu sucombeze o dată cu statul creditat, s-au creat instituții ca FMI și ca Banca Mondială care finanțează țările în momente critice. Cele mai multe rămân în așa-numitul “faliment parțial”.

Există însă și cazuri de state care clachează chiar și după intervenția celei de-a treia părți. Turcia a intrat de 4 ori în faliment, iar Brazilia de 7. Cel mai cunoscut caz e totuși al Argentinei, una dintre puținele țări în care Planul Brady a eșuat. Datoriile au adus Argentina de trei ori în faliment în doar două decenii, ultima dată în 2001.

Sursa: Carmen M. Reinhart, Kenneth S. Rogoff, „This time is different – Eight Centuries of Financial Folly”, Princeton University Pres, 2011

Ministrul Muncii le face celor 7 milioane care au conturi la Pilonul II „o ofertă de nerefuzat”. Doar că blufează. Raționamentul doamnei Olguța Vasilescu că banii sunt în perfectă siguranță la Pilonul I doar pentru că “statele nu dau faliment ca firmele” se dovedește a fi FALS.