Confidenţialitate


Venezuela: Cel puțin 37 de morți în urma unei revolte într-o închisoare


Venezuela: Cel puțin 37 de morți în urma unei revolte într-o închisoare

Cel puțin 37 de persoane au fost ucise în cursul unei revolte într-un centru de detenție preventivă din statul Amazonas, în sudul Venezuelei, au anunțat miercuri autoritățile, citate de AFP.

În cursul violențelor, 14 funcționari au fost răniți, a adăugat Parchetul general. Nu se stie dacă printre persoanele decedate sunt și gardieni.

Două ONG-uri pentru apărarea drepturilor omului, Una Ventana a la Libertad și Observatorio Venezolano de Prisiones, au precizat că cele 37 de persoane decedate sunt deținuți.

Guvernatorul statului Amazonas, Liborio Guarulla, a declarat pe Twitter, cu puțin timp înainte de anunțul Parchetului general, că avusese loc un “masacru” în care “peste 35 de persoane” și-au pierdut viața în timpul intrării în centrul de detenție a unei unități speciale a Ministerului de Interne și al Justiției.

Potrivit guvernatorului, circa 105 persoane erau deținute în clădire în cursul declanșării evenimentelor de miercuri.

Martori au declarat că au auzit focuri de armă timp de mai multe ore, iar guvernatorul statului, Liborio Guarulla, a descris evenimentele drept un “masacru”.

La sfârșitul anului 2016, în închisorile din Venezuela se aflau 88.000 de deținuți, potrivit Una Ventana a la Libertad, în timp ce capacitatea oficială a acestora este de 35.000 de locuri.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”