Confidenţialitate


Vatican: Papa Francisc, discurs despre importanta casatoriei


Peste 20 de mii de tineri logodiți, veniți din 24 de țări, se vor aduna astăzi în piața San Pietro, de la Vatican, unde papa Francisc va susține un discurs.

Pentru prima oară, un suveran pontif profită de ziua îndrăgostiților pentru a vorbi despre importanța căsătoriei.

Într-o perioadă în care se numărul divorțurilor este în creștere, papa Francisc speră să încurajeze căsătoriile. De aceea, a invitat la Vatican cuplurile care doresc să își întemeieze o familie pentru a le vorbi despre ce înseamnă bucuria unui DA pentru totdeauna.

Inițial, întâlnirea urma să aibă loc într-o sală de la Vatican, dar s-au înscris foarte mulți tineri, peste 20 de miii și nu era loc pentru ei decât în Piața San Pietro – scrie Le Monde.

Papa Francisc ar urma să le vorbească și despre noile realități de cuplu și despre coabitarea celor necăsătoriți.

Trei cupluri au fost alese ca purtători de cuvânt ai celorlați și vor avea ocazia să îi pună întrebări suveranului pontif.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează