Confidenţialitate


Vaslui: Protest al deținuților din cauza întârzierii eliberărilor condiționate


Vaslui: Protest al deținuților din cauza întârzierii eliberărilor condiționate

Un deţinut s-a urcat pe una dintre clădirile penitenciarului din Vaslui, iar zeci de colegi de detenţie bat cu putere în gratii şi strigă „Să vină Tudorel Toader!”.

Protestul spontan a fost declanşat din cauza nemulţumirilor pe care le au detinutii in ce priveste întârzierea eliberărilor condiţionate posibile ca urmare a legii cu privire la recursul compensatoriu.

Penitenciarul Vaslui este una dintre cele mai moderne închisori din România, fiind recent construită, şi are în custodie aproape 1.000 de deţinuţi.

Deşi condiţiile de detenţie sunt moderne, deţinuţii au invocat drept condiţie necorespunzătoare supraaglomerarea din celule.

Așa s-a ajuns ca cel mai mare val de solicitări privind eliberarea condiţionată a deţinuţilor din închisori, sa se înregistreze la Vaslui.

Peste 200 de deținuți stau de o săptămână cu bagajele la ușă și așteaptă să fie eliberați în baza Legii Toader.

Chiar în prima zi a punerii în aplicare a legii, 11 deținuți au ieșit din închisoare, iar restul beneficiarilor așteaptă o decizie a instanței de judecată.

Comisia de eliberări condiţionate a Penitenciarului Vaslui, cooronată de un judecător delegat, a lucrat la foc continuu, în ultimele zile fiind analizate dosarele a sute de deţinuţi.

Aproape jumătate dintre detinutii care solicita eliberarea condiționată se află în pușcărie pentru furturi și tâlhării, însă şi deţinuţi care ispăşesc pedepse pentru infracţiuni grave cum ar fi omor, lovituri cauzatoare de moarte sau viol.

Deţinutul urcat pe clădire spune că va sta acolo chiar şi o lună, până va veni ministrul Toader sa discute cu el.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, după respingerea Guvernului Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor PNL și…

Siegfried Mureșan, prima reacție după ce Guvernul a fost respins de Parlament: „partidele care au declanșat criza politică…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează