Confidenţialitate


Vaslui: Plan roșu activat în urma unui grav accident pe DE 581


Vaslui: Plan roșu activat în urma unui grav accident pe DE 581

Un grav accident de circulaţie a avut loc, duminică seara, pe DE 581, în localitatea Şapte Case, autorităţile activând Planul Roşu de intervenţie.

în accident au fost implicate două autoturisme, iar la faţa locului au fost trimise două autospeciale de descarcerare, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, două ambulanţe SMURD, o ambulanţă de Terapie Intensivă Mobilă şi trei echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

“În accident au fost implicate două autoturisme, unul înmatriculat în Republica Moldova şi unul în judeţul Vrancea. Au rezultat opt victime. O victimă încarcerată în stop cardio – respirator a fost preluata de SMURD-TIM, două victime au fost preluate de maşini ale Serviciului de Ambulanţă, iar cinci victime au fost transportate cu autospeciala de transport personal şi victime multiple. Toate persoanele sunt transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vaslui”, se arată într-un comunicat al ISGU.

Poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs evenimentul rutier.

Foto: ISGU


Ultimele stiri
Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO