Confidenţialitate


Vaslui: O elevă a fost sechestrată de un tânăr care a pătruns în școală


Vaslui: O elevă a fost sechestrată de un tânăr care a pătruns în școală

O elevă de 14 ani din județul Vaslui a fost sechestrată de un tânăr care a pătruns în şcoala unde aceasta învăţa înarmat cu un cuţit. O profesoară, fata şi mama ei au fost lovite. Eleva a ajuns la spital cu răni la mâini după ce a fost tăiată cu un cuţit de agresor.

Potrivit anchetatorilor, baiatul a recurs la actele de violenţă, nervos că părinţii adolescentei nu îi permit să aibă o relaţie cu el. Pe fondul ameninţărilor pe care tânărul le lansase în ultima perioadă, părinţii îşi monitorizau îndeaproape fiica pentru a nu fi acostată de bărbatul cu zece ani mai în vârstă.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, tânărul, înarmat cu un cuţit, a mers la şcoala din Oşeşti, unde fata învăţa în schimbul de după amiază. A intrat în cancelarie, iar aici o profesoară i-a spus că eleva lipseşte, chiar dacă această era la cursuri. Îngrijorată, profesoara i-a alertat pe părinţii minorei. Pe drum aceştia s-au întâlnit cu tânărul de 24 de ani, iar între cei trei a avut loc un schimb de replici, tatăl fetei fiind luat la bătaie cu pumnii. Mama  şi-a continuat drumul spre şcoala, pentru a-şi lua fiica, însă din urma ei a venit şi tânărul de 24 de ani.

Având cuţitul în mână, tânărul a pătruns din nou în cancelarie, unde se aflau atât profesoara cu care vorbise anterior, cât şi eleva şi mama acesteia. Agresorul a închis uşa cancelariei şi le-a ameninţat pe cele două femei că le va omorî dacă nu îi vor permite să plece cu fata acasă. I-a aplicat mamei câteva lovituri si abia după ce profesoara l-a avertizat că a sunat la Poliţie, tânărul a părăsit şcoala.

Eleva de 14 ani a ajuns acasă împreună cu părinţii, însă la domiciliul lor a ajuns şi bărbatul de 24 de ani. Având cuţitul asupra sa, tânărul a luat-o cu forţa pe minoră, ameninţându-i părinţii că dacă se vor împotrivi o va omorî. Adolescenta a încercat să opună rezistenţă, moment în care a fost tăiată la mâini cu cuţitul de atacator. Cei doi au fost găsiţi ulterior de poliţişti la domiciliul unei rude a bărbatului. Agresorul a fost reţinut de poliţişti.


Ultimele stiri
Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

UPDATE: Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează