Confidenţialitate


VASLUI: Autor al unui jaf armat în Germania, prins la Albiţa


VASLUI: Autor al unui jaf armat în Germania, prins la Albiţa

Polițiștii vasluieni din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au prins un tânăr căutat de autorităţile din România şi Germania pentru că a comis un jaf armat.

În vârstă de 28 de ani, invidivul are dublă cetățenie, română și moldovenească.

Bărbatul are de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de jaf armat şi tăinuire pe teritoriul Germaniei.

Marţi seară, acesta s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control la volanul unui autoturism înmatriculat în Republica Moldova, iar în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că era căutat internaţional.

“La controlul specific, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele tânărului figurau două alerte: una de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţile din România, la data de 13.07.2020, şi cealaltă emisă de autorităţile din Germania, la data de 06.07.2020, acesta având de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de jaf armat şi tăinuire, pe teritoriul Germaniei”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi.


Ultimele stiri
1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”

Nicușor Dan anunță blocaj în rezolvarea crizei politice, după discuțiile cu liderii fostei coaliții: „De marţi până azi,…