Confidenţialitate


Vasile Miriuţă este noul antrenor al Concordiei Chiajna


Vasile Miriuţă este noul antrenor al Concordiei Chiajna

Prima schimbare e antrenori s-a produs după prima etapă din Liga 1.

Vasile Miriuţă a fost instalat în locul lui Dan Alexa la Concordia Chiajna, anunță oficialii gruparii ilfovene.

Alexa a intrat în conflict cu finanțatorii, după ce i-a acuzat public că nu au întărit echipa, la finalul înfrângerii cu 0-1 cu ACS Poli Timișoara. Cu el la conducere, Concordia s-a salvat în ultimul moment de la retrogradare sezonul trecut.

Vasile Miriuţă are 49 de ani și era liber de contract, după ce a fost schimbat de CFR Cluj cu Dan Petrescu. El le-a mai antrenat în carieră pe Energie Cottbus, ASA Târgu Mureș și Ceahlăul Piatra Neamț.
Miriuţă va debuta pe banca tehnică a Chiajnei sâmbătă, de la 18:30, la CSU Craiova.


Ultimele stiri
S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează