Confidenţialitate


Varianta Delta ar urma să reprezinte 90% din cazurile noi de COVID-19 în UE până la sfârşitul lui august


Varianta Delta ar urma să reprezinte 90% din cazurile noi de COVID-19 în UE până la sfârşitul lui august

Varianta Delta a SARS-CoV-2, detectată pentru prima dată în India şi deosebit de contagioasă, ar urma să reprezinte 90% din cazurile noi de COVID-19 în Uniunea Europeană până la sfârşitul lunii august, estimează Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor.

Pentru că administrarea unei singure doze de vaccin nu furnizează decât o protecţie limitată împotriva variantei Delta, Agenţia Europeană cheamă la accelerarea campaniilor de vaccinare.

Până acum, în jur de 30% din persoanele de peste 80 de ani şi circa 40% din cele de peste 60 de ani nu au încheiat schema de vaccinare.

Totodată, Agenția recomandă prudenţă în ce priveşte relaxarea măsurilor sanitare împotriva coronavirusului. Altfel, în toamnă am putea avea o creştere a numărului de spitalizări şi de decese, la fel ca în toamna lui 2020, estimează Agenția.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează