Confidenţialitate


Valul de ger a făcut cel puţin opt victime în Polonia


Valul de ger a făcut cel puţin opt victime în Polonia

Cel puțin opt persoane și-au pierdut viața din cauza valului de ger care a lovit Polonia, au anunţat autorităţile din domeniul siguranţei publice, citate de DPA.

În total, începând din luna noiembrie, 48 de persoane au decedat în Polonia ca urmare a temperaturilor foarte scăzute.

În weekend, temperaturile au ajuns în unele zone din Polonia până la -20 de grade Celsius.

Gerul va continua, potrivit meteorologilor. Autorităţile au adresat un apel populaţiei să ajute vârstnicii şi persoanele fără adăpost.

Europa a fost cuprinsă  de un val rece siberian care se extinde treptat pe continent şi care a făcut două victime şi în Franţa.

Doi bărbaţi fără adăpost au murit în apropiere de Paris şi Valence. Primele constatări lasă să se creadă că aceştia ar fi murit de frig, au indicat autorităţile.

În Rusia, Centrul Meteorologic Naţional a anunţat că, între 23 şi 28 februarie, temperaturi „anormal de reci” vor afecta ţara, mercurul din termometre putând ajunge şi la -35 de grade Celsius în unele localităţi din centrul ţării.

În centrul Europei, în Austria şi Ungaria, dar şi în Marea Britanie şi chiar în Italia şi Spania, autorităţile au cerut locuitorilor să se pregătească pentru efectele acestui fenomen cunoscut sub numele de „Moscova-Paris”, provocat de mase de aer rece venite din Siberia.

Școlile şi mai multe atracţii turistice din capitala Italiei au fost închise după ce la Roma a nins pentru prima dată din 2012.

Colosseum-ul, cea mai vizitată atracţie turistică a Italiei, a fost închis, alături de Forumul Roman şi de Colina Palatină, iar autorităţile le-au solicitat rezidenţilor să evite deplasările.

Şi Marea Britanie este afectată de un fenomen hibernal aşa-numit „Bestia din Est” care a adus ninsori şi a cauzat blocarea unor drumuri şi probleme de trafic.

Serviciile feroviare ar urma să fie anulate sau întârziate pe măsură ce zăpada se va depune.

Până la mijlocul săptămânii, în cea mai mare parte a Marii Britanii s-ar putea produce întârzieri în transportul rutier, feroviar şi aerian.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează