Confidenţialitate


Vâlcea: Locomotiva unui tren de pasageri a luat foc


Vâlcea: Locomotiva unui tren de pasageri a luat foc

Pompierii din Vâlcea intervin, luni după-amiază, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la locomotiva unui tren de persoane, în halta Ionești, din județul Vâlcea. În tren se află 20 de călători, care nu au fost afectați de incendiu.

Angajații ISU Vâlcea intervin, luni după-amiază, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD în halta Ionești, unde a luat foc locomotiva unui tren de persoane.

Potrivit reprezentanților ISU, în trenul compus din locomotivă și două vagoane se află 20 de pasageri, care nu au fost afectați de incendiu. Este vorba de locomotiva trenului Regio 2072, care face legătura între Podu Olt și Piatra Olt.

„În interiorul locomotivei arde mocnit, cu degajări reduse de fum, se lucreaza pentru lichidare”, a transmis ISU Vâlcea.


Ultimele stiri
Sărbătoare în Serbia, după victoria istorică a mișcării studențești în fața lui Aleksandr Vučić, la alegerile parlamentare anticipate

Bulgaria: Preşedinta Iliana Iotova câştigă primul tur al alegerilor prezidenţiale

Argeş: Un pompier care participa la stingerea unui incendiu, rănit de localnicii care au devenit agresivi | AUDIO

Anchetă la Chișinău: O gruparea pregătea proteste violente. Participanții erau racolați prin rețelele sociale | VIDEO

Asta Film Festival și-a desemnat câștigătorii. Ediția de anul acesta a adus pe ecran peste 70 de documentare.

A început vaccinarea oilor. Sunt vizate mai întâi zonele unde au fost focare de variolă

Armenii din Constanța au, de-acum, un centru cultural propriu | AUDIO

Gorj: 72.000 lei despăgubire pentru un pensionar care și-a plătit singur intervenția chirurgicală

SUA autorizează insulina care se administrează o dată pe săptămână pentru copiii cu diabet de tip2

Alegeri în Serbia: Va fi îndepărtat de la putere, după 12 ani, partidul lui Alexander Vucic?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează